Ultimele stiri

Se încălzește vremea în Dobrogea, în următoarele zile. Meteorologii anunță că temperaturile vor ajunge până la 33 de grade

Sursă foto: telegrafonline.ro

Se încălzește vremea în Dobrogea, în acest weekend. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor crește, ajungând chiar și la 33 de grade.

Joi, 30 mai, vremea va fi în general instabilă, relativ normală termic. Cerul va fi temporar noros și local vor fi averse, descărcări electrice și condiții de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă în general de 15…20 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 și 25 de grade, iar cele minime între 14 și 18 grade.

Vineri, vremea va deveni caldă, mai ales în zona continentală a Dobrogei. Cerul va fi avea unele înnorări după-amiza și seara, când izolat vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 29 de grade, iar cele minime între 15 și 19 grade.

Și sâmbătă, 1 iunie, vremea va fi predominant frumoasă, călduroasă în partea continentală a Dobrogei. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 32 de grade, mai scăzute în deltă și pe litoral între 22 și 27 de grade. Temperaturile minime vor fi între 16 și 20 de grade.

Iar duminică, vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a Dobrogei, cu excepția litoralului. Temperaturile maxime vor fi de 30 și 33 de grade, mai scăzute pe litoral între 25 și 29 de grade, iar cele minime între 18 și 21 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.

Alte articole

03 aug. 2024 4.16 pm

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting de tip cod galben de ploi, descărcări electrice, vânt și grindină pentru mai multe localități din județul Constanța.…

26 sept. 2024 9.22 am

Din cauza unei avarii apărute pe rețeaua de transport nemodernizată amplasată pe strada Termele Romane nu se poate asigura deocamdată energie termică pentru prepararea apei calde de consum către…

16 aug. 2024 4.51 pm

Scene halucinante la Cernavodă. O polițistă a fost lovită cu pumnul în timpul unui concert în aer liber care a avut loc în cadrul zilelor orașului. Întregul moment a fost filmat de cei prezenți…

07 dec. 2023 5.57 pm

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de vânt puternic pentru mai multe localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea.  In zona: Zona de litoral a județului Constanta…

09 oct. 2023 10.57 am

O mașină s-a răsturnat în această dimineață în această dimineață în localitatea Mihail Kogălniceanu, zona Hanul Kartali. La fața locului au intervenit cadrele medicale din cadrul Serviciului…

31 oct. 2024 12.49 pm

Primăria municipiului Constanța a transmis joi, 31 octombrie, că tot mai multe străzi din cartierul Palas sunt reabilitate. Recomandăm conducătorilor auto să evite astăzi circulația pe strada…