Ultimele stiri

Aproximativ 390 de polițiști au desfășurat 70 de acțiuni în județul Constanța: amenzi de peste 840.000 de lei

Sursă foto: IPJ Constanța

În ultimele 48 de ore, polițiștii au acționat pentru siguranța cetățenilor, prin menținerea climatului de ordine publică, prevenirea accidentelor de circulație și a traficului și consumului de substanțe interzise.

Astfel, aproximativ 390 de polițiști au desfășurat 70 de acțiuni, în județul Constanța.

În cadrul activităţilor derulate, au fost legitimate peste 300 de persoane și au fost verificate aproximativ 220 de vehicule.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 229 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 846.000 de lei.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 21 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, potrivit legii.

De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice opt vehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Alte articole

25 ian. 2024 1.31 pm

Un accident grav a avut loc seara trecută pe DN2A, între localitățile Stupina și Hârșova. O femeie a fost grav rănită după ce o mașină -a răsturnat. Șoferul băut a fugit de la locul accidentului…

06 nov. 2022 9.33 pm

Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență DOBROGEA au fost solicitați să intervină, prin intermediul unui apel la numărul unic de urgență 112, duminică, 6 noiembrie în…

11 oct. 2024 11.45 am

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanţa Sud-Agigea, 17.275 articole pentru copii în valoare de aproximativ 600.000 lei, susceptibile a aduce atingere…

18 sept. 2024 7.18 pm

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud au reţinut aproximativ 77 de tone de detergent pudră pentru rufe susceptibil de a fi contrafăcut, informează Autoritatea Vamală…

11 dec. 2024 12.49 pm

Primăria Constanţa informează că, având în vedere zilele de sărbătoare legală şi pentru respectarea calităţii serviciilor publice oferite, Serviciul Autorizări Construcții din cadrul Direcţiei…

06 feb. 2025 9.48 am

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 36…