Ultimele stiri

CONSTANȚA. Tânăr prins de jandarmi cu droguri asupra sa, într-o stație de autobuz

Sursă foto: Facebook/Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța

Joi, 23 mai, în jurul orei 19.00, în timp ce se aflau într-o misiune de patrulare pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au observat, într-o stație de autobuz, un tânăr de 24 de ani care era într-o evidentă stare euforică.

Acest fapt i-a determinat pe oamenii legii să-l legitimeze și ulterior să-l controleze corporal pe acesta.

În urma controlului corporal jandarmii au descoperit asupra bărbatului un pachețel de foițe și două pachețele de staniol care conțineau o substanță vegetală de culoare verde-oliv, susceptibilă a avea efecte psihoactive. Tânărul le-a spus jandarmilor faptul că a cumpărat cu o seară în urmă trei pachețele din acea substanță, cu scopul de a le consuma. Cu puțin timp în urmă își confecționase o țigaretă și o fumase, fiind ulterior interceptat de către patrula jandarmeriei.

Bărbatul a fost condus la sediul jandarmeriei, unde i-au fost întocmite acte de constatare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de substanțe interzise (în conformitate cu Legea 143/2000, pentru combaterea traficului și consumului ilicit de droguri). Substanțele găsite au fost ridicate în vederea confiscării, urmând a fi predate către organele de poliție pentru continuarea cercetărilor.

Îi atenționăm pe această cale pe toți cetățenii faptul că a deține sau a cumpăra substanțe psihoactive pentru consum propriu, în conformitate cu prevederile legii 143/ 2000, Articolul 4, este infracțiune și „se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani”, transmit jandarmii constănțeni.

Lasati un comentariu

Alte articole

29 apr. 2024 2.45 pm

Ovidiu Cupșa, candidatul la Primăria Constanța din partea Partidului AUR, și-a depus candidatura luni, 29 aprilie, la Biroul Electoral Municipal. Alături de el s-a aflat și Mohammad Murad, candidatul…

03 iun. 2023 12.19 pm

Constanța se află sub cod galben de vreme severă. Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă de astăzi, 03 iunie, de la ora 11.00, până mâine dimineață, 04 iunie. În intervalul menționat,…

18 mai 2024 2.11 pm

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța-Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat vineri, 17 mai, o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră în…

31 mart. 2024 11.14 am

Începând din noaptea de 30 spre 31 martie, în contextul aderării României la spațiul Schengen, este operațional un nou sistem de verificare a documentelor de identitate. Este vorba despre aplicația…

08 sept. 2021 12.03 pm

  Inspectorii Gărzii de Mediu Constanța au efectuat, în perioada 30 august – 1 septembrie 2021, un control la Unitatea Administrativ Teritorială Constanța, pentru verificarea respectării…

27 feb. 2024 12.32 pm

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov o autoutilitară căutată de către autoritățile din Germania. Luni, 26 februarie,…