Ultimele stiri

Imagini cu tinere israeliene capturate de Hamas în timpul atacurilor din 7 octombrie 2023. Preşedintele Israelului: Lumea trebuie să se uite la această atrocitate crudă

Familiile a șapte femei soldat israeliene capturate de Hamas în timpul atacurilor din 7 octombrie 2023 au publicat imagini explicite ale răpirii lor, pentru a pune presiune asupra guvernului premierului Benjamin Netanyahu să asigure eliberarea lor, relatează CNN.

Videoclipul arată femeile, toate membre ale Forțelor de Apărare Israeliene (IDF), aliniate la un perete cu mâinile legate, unele având fețele învinețite și însângerate. Imaginile au fost inițial publicate de Hamas, potrivit Forumului Familiilor Ostaticilor, care a obținut înregistrarea video de la armata israeliană.

Fiecare nouă mărturie despre ceea ce s-a întâmplat cu ostaticii se face ecoul aceluiași adevăr tragic – trebuie să îi aducem pe toți acasă, acum”, a declarat Forumul Familiilor Ostaticilor într-un comunicat de presă.

Şi președintele Israelului, Itzhak Herzog, a distribuit pe rețeaua X unn clip video de trei minute, în care tinere israeliene sunt luate ostatice de teroriștii Hamas în 7 octombrie 2023. În imagini se pot vedea fete cu sânge pe față, speriate și târâte de bărbați înarmați.

Au fost bătute, amenințate cu viol și luate brutal ostatice. Lumea trebuie să se uite la această atrocitate crudă”, a scris președintele Herzog pe rețeaua de socializare.

Femeile au fost răpite în timpul unui raid al Hamas asupra bazei militare israeliene Nahal Oz, în timpul atacurilor care s-au soldat cu aproximativ 1.200 de morți și cu peste 250 de persoane capturate și duse în Fâșia Gaza. În urma atacului, Israelul a lansat un război în Gaza, care a ucis peste 35.000 de palestinieni în ultimele șapte luni, potrivit Ministerului palestinian al Sănătății din Gaza.

Cinci dintre cele șapte femei rămân în captivitate, la mai mult de șapte luni după ce au fost luate peste graniță: Liri Albag, Karina Ariev, Agam Berger, Daniela Gilboa și Naama Levy. Ori Megidish a fost salvată într-o operațiune specială, iar Noa Marciano a fost ucisă în captivitate, corpul ei fiind returnat în Israel.

Mama lui Naama Levy a declarat pentru CNN că aducerea lor acasă nu este o prioritate principală a guvernului israelian, adăugând că unii membri ai guvernului nu au vizionat videoclipul. „Miniștrilor și membrilor guvernului li s-a cerut să vizioneze o versiune a acestui videoclip în cadrul ședințelor lor, iar unii dintre ei au refuzat și au spus că vor să doarmă liniștiți noaptea”, a declarat Ayelet Levy Shachar.

Eforturile de a ajunge la un acord care să oprească războiul din Gaza și să permită eliberarea ostaticilor au eșuat în repetate rânduri. Hamas a declarat că respingerea de către Israel a unui plan de încetare a focului prezentat de mediatori în cadrul negocierilor de la Cairo a trimis discuțiile privind eliberarea ostaticilor înapoi la „punctul de plecare”.

Alte articole

24 nov. 2023 8.40 pm

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a anunţat că 24 de persoane au fost eliberate astăzi de către Hamas. Armata israeliană a transmis că toţi au ajuns cu bine în Israel.  Totodată,…

29 ian. 2025 9.21 pm

Muzeul Drents din Olanda a fost scena unui furt spectaculos, în urma căruia patru artefacte de mare valoare din tezaurul dacic au fost sustrase. Poliția olandeză a reținut deja trei suspecți, însă…

04 mart. 2022 9.17 pm

  Locuitorii din orașul ucrainean s-au mutat în subteran. De mai bine de o săptămână,aceștia se adăpostesc în metrou sau locuiesc în subsolurile lor, pentru a se ascunde de bombardamente,…

02 mart. 2022 3.51 pm

  Peste 2.000 de civili ucraineni au fost uciși până acum în timpul invaziei Rusiei din Ucraina, a anunțat miercuri Serviciul de Stat de Urgență al Ucrainei, citat de CNN. „Peste 2.000 de…

28 dec. 2024 8.02 pm

Gigantul energetic rus Gazprom a anunțat suspendarea exporturilor de gaze către Republica Moldova începând cu 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către aceasta. Republica…

20 feb. 2025 6.19 pm

Poliţia olandeză a arestat un al patrulea suspect în cazul furtului tezaurului dacic de la Muzeul Drents, un tânăr de 26 de ani, din Heerhugowaard. Potrivit rtvdrenthe.nl, poliţiştii subliniază…