Ultimele stiri

Peste 600 de jandarmi au fost la datorie la evenimentele dedicate Zilelor Constanței: au aplicat 31 de amenzi

Sursă foto: Facebook/Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa

Peste 600 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au fost la datorie în perioada 17 – 21 mai, astfel încât constănțenii să se poată bucura în siguranță de toate manifestările cultural artistice organizate cu ocazia „Zilelor Constanței”.

În perioada menționată, jandarmii constănțeni au executat un număr de 150 misiuni de asigurare și menținere a ordinii și liniștii publice iar cel mai important aspect de menționat este acela că, datorită mobilizării unui dispozitiv important de ordine publică în stradă, dar și cu sprijinul cetățenilor care au ținut cont de recomandările preventive, echipajele Jandarmeriei nu s-au confruntat cu situații de tulburare gravă a ordinii publice.

Cu toate acestea, în intervalul 17 – 21 mai, cu scopul principal de a proteja cetățenii, pentru a preveni escaladarea unor situații tensionate sau pentru a descuraja persoanele certate cu legea să ajungă să comită fapte mai grave, jandarmii constănțeni au fost nevoiți să aplice și 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 22.500 lei, majoritatea pentru fapte prevăzute de Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, transmit reprezentanții IJJ Constanța.

Jandarmeria Constanța le mulțumește tuturor cetățenilor care au ales să participe responsabil la evenimentele publice din perioada acestui weekend prelungit și îi asigură pe toți că le sunt permanent alături și îi încurajează să le solicite sprijinul ori de câte ori este nevoie.

Lasati un comentariu

Alte articole

20 dec. 2022 5.14 am

Moș Crăciun își va face apariția și în acest an, din largul Mării Negre, pe Dana Divizionului 175 Nave Scafandri de Luptă „Comandor Constantin Scarlat” din Portul Militar Constanța, unde…

17 oct. 2023 10.59 am

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați, azi noapte, pentru a stinge un incendiu izbucnit într-un apartament din orașul Hârșova. La fața locului…

28 mart. 2022 10.48 am

  O mină marină în derivă a fost semnalată, luni dimineață, la o distanță de aproximativ 39 mile marine (70-72 km), în largul Mării Negre, travers de Capu Midia, se arată într-un comunicat…

15 nov. 2023 8.22 pm

Începând de miercuri, 22 noiembrie, se relochează indicatoarele de informare de la intrarea și ieșirea în oraș spre Ovidiu și se reduce viteza de deplasare a autovehiculelor pe acest sector al…

29 mai 2024 11.40 am

Imagini revoltătoare surprinse pe o stradă din Turnu Măgurele. Doi bărbați care circulau pe plafonul unei mașini, în Turnu Măgurele, au fost surprinși de doi jandarmi în timp ce amenințau cu…

29 apr. 2023 11.57 am

În perioada 27-28 aprilie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat…