Primăria Constanţa anunţă că continuă procesul de reabilitare a carosabilului pe strada Cuza Vodă, tronsonul cuprins între străzile Răscoala din 1907 și Mihai Viteazu.
După ce zona carosabilă a fost decopertată, echipele Confort Urban vor interveni astăzi cu utilaje pentru asfaltarea carosabilului pe strada Cuza Vodă, tronsonul cuprins între străzile Răscoala din 1907 și Mihai Viteazu. Circulația autovehiculelor va fi restricționată total, până la ora 16:00, pe tronsonul unde se efectuează lucrări. Ulterior, se vor aplica marcajele rutiere.
Facem din nou apel către conducătorii auto să nu parcheze autovehiculele pe aliniamentul stradal, pentru a permite accesul utilajelor. De asemenea, rugăm conducătorii auto să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări”, transmite Primăria Constanţa.