Cartea ”Ce le-a făcut statul banilor noștri?” a fost tipărită la Editura ”Institutului Ludwig von Mises România” în anul 2020 sub îngrijirea profesorului Tudor Gherasim Smirna. Cartea are o postfață de J.G. Hulsmann cu titlul ”Euro – o interpretare rothbardiană a evoluției monetare recente” și o ”Addendă” de Dan Cristian Comănescu.
Autorul cărții este Murray Newton Rothbard (1926-1995) un discipol al lui Ludwig von Mises și continuator al cercetărilor inițiate de acesta, ambii exponenți de bază ai Școlii Austriece de economie alături de precedesorii săi Carl Menger, Eugen von Bohm-Bawerk.
În ”Addendă” Dan Cristian Comănescu ne spune despre această carte că ”Rothbard le propune amatorilor de discernământ în drept și economie cea mai directă cale de acces la miezul paradigmei ”austriece”: un tur de forță explicativă, un micro-tratat despre moneda sănătoasă și cea caducă pe înțelesul tuturor”.
Cartea se dovedește a fi o sinteză a teoriei monetare, încercând să clarifice amestecul guvernamental în această problematică. ”Moneda trebuie să fie furnizată de guvern și reglementată de guvern… Guvernul trebuie să bată monedă, să emită bancnote, să stabilească moneda cu putere liberatorie, să creeze bănci centrale, să mărească sau să diminueze masa monetară” ne spune autorul încă din Introducere.
Lucrarea este scrisă prin prisma crezului autorului că implicarea guvernamentală în politica monetară nu este întotdeauna benefică pentru activitatea economică.
În debutul Capitolul II , intitulat ”Banii într-o societate liberă” autorul ne prezintă o scurtă istorie a banilor, arătând cauzele care au generat apariția banilor. Schimbul de produse a stat la baza necesității apariției banilor. După ce face o scurtă prezentare a barterului și a schimbului indirect Rothbard prezintă avantajele generate de utilizarea banilor, ca mijloc universal de schimb. ”Apariția banilor a fost o mare binefacere pentru rasa umană. Fără bani – fără un mijloc universal de schimb- nu ar fi fost posibilă o specializare reală, nici un progres al economiei dincolo de nivelul primitiv, de supraviețuire” ne spune autorul. Tot în cadrul acestui capitol sunt abordate formele monedei și oferta ”optimă” de monedă. Oferta de bani din societate la orice moment trebuie să corespundă cu greutatea totală a cantității de marfă ce joacă rolul de monedă.
În Capitolul III ”Moneda și amestecul guvernamental” autorul critică, fără menajamente, implicarea guvernului in activitatea monetară, acuzându-l că este ”constructor” de inflație: ”Acum vedem limpede de ce guvernele sunt inerent inflaționiste: pentru că inflația este un mijloc rafinat și eficace ce permite guvernului dobândirea unei părți din resursele comunității, o formă nedureroasă și, de aceea, cu atât mai periculoasă de impozitare”. Aici abordează problema efectelor economice ale inflației subliniind faptul că aceasta ”distorsionează acel element fundamental al economiei noastre: calculul economic”. Un subcapitol este dedicat sistemului băncii centrale despre care afirmă că este un atribut al modernismului, asemănându-l cu existența ”instalațiilor moderne de apă și canalizare și cu drumurile bune”. Orice economie care nu-l are este numită de autor ”înapoiată” și ”primitivă”.
Când abordează hiperinflația Rothbard este sentențios: aceasta se produce în exclusivitate din vina guvernului, întrucât oamenii își dau seama că acesta nu poate stopa inflația și atunci ei, de teama devalorizării, aruncă pe piață toți bani amplificând și mai mult fenomenul inflaționist.
Capitolul IV intitulat ”Prăbușirea monetară a Occidentului” face o scurtă istorie a etalonului aur până la momentul când președintele Nixon la 15 august 1971 a pus capăt sistemului de la Bretton Woods în încercarea de a stopa inflația galopantă. Autorul acorda o atenție deosebită ”Acordului Smithsonian” (salutat de președintele Nixon ca fiind ”cel mai important acord monetar din istoria lumii”) prin care s-a încercat să se restaureze o ordine monetară internațională care să nu aibă nicio legătură cu aurul.
În postfață se face o succintă analiză a sistemului monetar internațional după momentul ”1971” până în anul 1999. Se fac referiri aici la Sistemul Monetar European (SME) care a luat naștere în urma conferinței de la Bremen din decembrie 1978 când Franța, Germania, Italia, Olanda, Belgia, Luxemburg, Danemarca și Irlanda au hotărât să-și stabilizeze monedele proprii în cadrul unor marje fixate. În subcapitolul 5 autorul își îndreaptă atenția către sfârșitul SME și nașterea Băncii Centrale Europene (BCE).
Cartea pe care autorul ne-o propune poate fi de un real folos celor care studiază științele economice. Poate fi recomandată ca bibliografie suplimentara la materia ”Monedă și credit” care se studiază la facultățile de științe economice. Lucrarea poate fi folosită și ca un îndrumar pentru guvernanți, vătafii banului public, întrucât îi ajută să înțeleagă ce consecințe au deciziile lor, uneori, aberante, generatoare de inflație galopantă. Excesul de bani nemeritați este producător de inflație ne spune Rothbard.
De ce ar trebui citită această carte? Poate (și) pentru a înțelege că banii nu vin din cloud, ci aceștia trebuie produși prin activități economice sănătoase.
