Un şofer cu o alcoolemie de 2,59 în sânge a intrat cu maşina într-un mal de pământ, în judeţul Tulcea, iar anchetatorii au stabilit că el avea o condamnare cu suspendare pentru fapte similare. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, un bărbat este cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că la data de 16.05.2024, în jurul orei 12.30, inculpatul C.A. care, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a condus un autoturism marca Daewoo Kalos pe DN 22-E 87, pe ruta Tulcea – Cataloi însă, la scurt timp după ieşirea din mun. Tulcea, inculpatul a pierdut controlul volanului iar autoturismul condus de acesta a părăsit partea carosabilă şi intrat în coliziune cu mal de pământ”, au anunţat procurorii.
Poliţiştii deplasaţi la locul accidentului au stabilit că bărbatul are permis de conducere valabil, care fusese redobândit în 2023. Procurorii au precizat că permisul anterior îi fusese anulat în urma unei condamnări la închisoare pentru fapte similare, executarea pedepsei fiind suspendată.
Bărbatul a fost testat pentru consum de alcool şi avea o concentraţie de 2,59 g%0 alcool pur în sânge.
Judecătoria Tulcea a decis arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.