Ultimele stiri

(VIDEO) Primăria Constanța: O nouă pistă pentru biciclete a fost amenajată în Parcul Tăbăcărie

Sursă foto: Primăria Constanța

Primăria municipiului Constanța a transmis luni, 13 mai, prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare, că o nouă pistă pentru biciclete a fost amenajată în Parcul Tăbăcărie, dar și o pistă de alergare pentru iubitorii de atletism și jogging.

O nouă pistă pentru biciclete a fost amenajată în Parcul Tăbăcărie. Cei care se vor plimba pe această pistă vor putea admira frumusețea acestui parc atât de îndrăgit de cetățeni. Spațiile verzi au fost revitalizate, au fost plantați copaci și gazon. Aleea principală din parc a fost asfaltată iar pe aceasta s-a amenajat pista pentru biciclete care a fost marcată și colorată. Pe traseul pistei pentru biciclete au fost realizate în scop didactic diferite marcaje rutiere și au fost montate indicatoare rutiere în miniatură, cu scopul de a-i învăța pe copii regulile de circulație. De asemenea, a fost construită o pistă de alergare pentru iubitorii de atletism și jogging”, transmite Primăria Constanța.

Sursa citată menționează că în acest moment, traseele pietonale din parc sunt aproape de finalizare în zona cuprinsă între City Mall și Țara Piticilor. Au fost montate borduri, aleile au fost finisate cu diferite pavaje dispuse într-o structură dinamică, iar parcul a fost dotat cu o instalație de irigare a spațiilor verzi. După finalizarea acestui traseu, se va reabilita partea dinspre lac, apoi lucrările se vor continua pe un alt sector din parc.

Vor fi efectuate o serie de lucrări care presupun revitalizarea și refacerea spațiilor verzi, reabilitarea amfiteatrului, dar și consolidarea malurilor lacului.

În cadrul proiectului, vor fi amenajate mai multe grădini cu diferite tematici:

  • o grădină de tip „oază”, cu pontoane din lemn cu structură ușoară;
  • o grădină „franțuzească”, în care vor fi plantați trandafiri, lavandă, arbori și arbuști cu siluetă columnară;
  • o „grădină senzorială”, cu diferite trasee sinuoase realizate din materiale cu diferite texturi și culori;
  • o „grădină de umbră”, în care va exista o zonă omogenă de arbori precum un codru în mijlocul câmpiei.

Treptat, transformăm Parcul Tăbăcărie într-o destinație atractivă pentru locuitorii orașului”, transmite municipalitatea.

Alte articole

30 apr. 2024 1.59 pm

Guvernul aprobă marţi două proiecte majore în domeniul sportului prin care onorează doi mari sportivi ai ţării: Stadioanele „Gheorghe Hagi”, la Constanţa şi „Nicolae Dobrin”, la Piteşti,…

19 iun. 2024 9.56 am

Primăria Constanţa anunţă că iluminatul public va funcționa și astăzi pe timpul zilei pe b-dul 1 Mai și șoseaua Mangaliei. Pentru a ne asigura că iluminatul public va funcționa în paramatri…

07 mart. 2024 5.19 pm

Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) a prezentat, joi, 7 martie 2024, cum se va desfășura cea de-a treia ediție a evenimentului Ovidio…

20 iul. 2023 4.31 am

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, miercuri, 19 iulie, în jurul orei 22:00, în cartierul Coiciu din Constanța, mai exact pe strada Crinului, acolo unde a avut loc…

robinet apa calda raja

01 feb. 2024 10.26 am

Pentru executarea unor lucrări de sectorizare și montare a unor debitmetre la nivelul rețelelor stradale din municipiul Constanța, în cadrul contractului -“Realizare cămine și instalație mecano…

24 apr. 2023 11.54 am

În perioada 22-23 aprilie 2023, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au executat 155 misiuni, cele mai multe din ele –…