Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, este programat, joi, la Judecătoria Mangalia, urmând să fie audiate mai multe persoane, printre care şi părinţii victimelor. Este posibil ca acesta să fie ultimul termen înainte de pronunţare.
La Judecătoria Mangalia are loc, joi, de la ora 10.00, un nou termen în dosarul în care Vlad Pascu este judecat pentru producerea accidentului din vara anului trecut, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa. La acest termen ar putea şi audiaţi părinţii tinerilor decedaţi, dar şi un martor. De asemenea, ar putea fi introdusă în această cauză Fundaţia Română pentru Asistarea Victimelor Accidentelor.
La termenul precedent, instanţa a amânat dosarul după o cerere depusă de avocaţii familiilor victimelor. De asemenea, tot atunci, judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a formulat şi o cerere de abţinere, care a fost respinsă de către Judecătoria Mangalia.
În urmă cu două săptămâni, Consiliul Superior al Magistraturii a decis că nu se impune suspendarea judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu până la finalizarea procedurilor disciplinare, aşa cum solicitase Inspecţia Judiciară. Inspectorii judiciari au apreciat că exercitarea în continuare a funcţiei de către judecător ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare şi ar fi de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei: CSM a decis: Ioana Ancuța Popoviciu, judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, nu va fi suspendată din funcție
De asemenea, avocaţii familiilor victimelor accidentului de la 2 Mai au cerut în urmă cu câteva săptămâni recuzarea judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, iar cererea lor a fost respinsă. Totodată, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au solicitat Curţii de Apel Constanţa strămutarea dosarului, dar şi această cerere a fost respinsă: TRAGEDIA DE LA 2 MAI. Ioana Ancuța Popoviciu rămâne judecător de caz. Avocatul Adrian Cuculis: „Noi am depus o cerere de recuzare, care a fost respinsă”
Avocaţii familiilor victimelor accidentului de la 2 Mai au cerut în urmă cu câteva săptămâni recuzarea judecătoarei Ioana Ancuţa Popovociu, iar cererea lor a fost respinsă: TRAGEDIA DE LA 2 MAI. Ioana Ancuța Popoviciu rămâne judecător de caz. Avocatul Adrian Cuculis: „Noi am depus o cerere de recuzare, care a fost respinsă”
De asemenea, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au solicitat Curţii de Apel Constanţa strămutarea dosarului, dar şi această cerere a fost respinsă: TRAGEDIA DE LA 2 MAI. Dosarul în care este judecat Vlad Pascu rămâne la Judecătoria Mangalia. Curtea de Apel Constanța a respins cererea de strămutare
Părinţii victimelor din accidentul provocat de Vlad Pascu au fost nemulţumiţi de atitudinea pe care aceasta a avut-o în sala de judecată. Astfel, ei au declarat jurnaliştilor că atunci când ea a intrat în sală ar fi mestecat gumă: Revoltă şi neputinţă în faţa Judecătoriei Mangalia. Părinţii copiilor ucişi în accident: Judecătoarea mesteca gumă. Copilul meu a murit şi tu te prezinţi aşa la prima înfăţişare? Să îi fie ruşine
Al doilea termen de judecată a avut loc în 14 martie. Tatăl tânărului ucis în accident a mers cu fotografia fiului său în sala de judecată şi cu toate acestea judecătoarea l-a întrebat cine este: TRAGEDIA DE LA 2 MAI. Tatăl lui Sebi, din nou cu ochii în lacrimi: „Nu mai am nicio speranță. M-a văzut cu poza băiatului în mână și m-a întrebat cine sunt”
La termenul de judecată din 4 aprilie, Judecătoria Mangalia a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în omor calificat: Instanța a decis: Vlad Pascu va fi judecat pentru ucidere din culpă. Avocatul lui Pascu: „Participanții la trafic circulau neregulamentar. E o culpă comună”