Ultimele stiri

(FOTO/VIDEO) CONSTANȚA. Bărbat amendat cu 30.000 de lei după ce a aruncat deșeuri provenite din lucrări de construcție pe domeniul public – oamenii legii i-au confiscat și mașina

Sursă foto: Primăria Constanța

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au surprins cu ajutorul camerelor de supraveghere o persoană care a aruncat deșeuri provenite din lucrări de construcție pe domeniul public.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă de 30.000 lei.

Totodată a fost dispusă măsura complementară de confiscare a autoturismului folosit la săvârșirea contravenției.

Vă reamintim că municipiul Constanța este monitorizat în permanență prin sistemul de supraveghere cât și de polițiștii locali care manifestă toleranță zero față de persoanele care încalcă actele normative în vigoare. Vă rugăm să rețineți că aruncarea gunoiului la întâmplare, pe domeniul public, duce la suportarea consecințelor.

Pentru a evita aceste situații neplăcute, vă recomandăm să respectați prevederile legale privind gestionarea deseurilor și să predați deșeurile inerte provenite din gospodărie sau de la lucrări de construcție, care nu necesită autorizație de construire, direct către operatorul de salubritate autorizat pe raza municipiului Constanța.

Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetăţenii şi îi rugăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislaţiei la numerele de telefon 0241.484.205 şi 0341/922 sau pe adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro”, transmite Primăria Constanța.

Lasati un comentariu

Alte articole

17 mart. 2021 6.11 pm

  Miercuri, în sala Remus Opreanu, reprezentanții industriei HoReCa s-au întâlnit cu prefectul Constanței, Silviu Coșa, pentru a purta discuții în legătura cu criza prin care trec „peste…

14 mart. 2023 7.35 pm

Divizia americană Aeroportată 101, dislocată în România, transmite prin intermediul unui comunicat de presă remis pe pagina oficială de Facebook a acestora faptul că în perioada următoare vor…

04 aug. 2021 7.33 pm

  Un pieton în vârstă de 54 de ani a murit după ce un autoturism l-a lovit. Accidentul rutier s-a produs pe DN2A, km 191, între localitățile Ovidiu și Mihail Kogălniceanu, spun polițiștii…

09 apr. 2021 1.33 pm

În urma hotărârii Colegiului Prefectural de vineri, 9 aprilie, a fost constituit „Grupul de lucru pentru turism”, care va fi condus de prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, anunță reprezentanții…

22 aug. 2021 9.46 am

  O femeie în vârstă de 80 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului, în urma unui incendiu produs duminică dimineață, la o casă de pe strada Narciselor, nr. 59,…

05 mai 2023 5.47 pm

Autobuzele liniilor 101 și 101M circulă pe traseu deviat, pe sensul spre Cap de linie Gara CFR / Poarta 1, sâmbătă, 06.05 2023, în intervalul orar 08:00 – 11:00, potrivit unui comunicat de presă…