Ultimele stiri

Peste 450 de polițiști vor fi la datorie în minivacanța de 1 Mai și Paște

Sursă foto; IPJ Constanța

În minivacanța care urmează, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a dispus măsuri suplimentare pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, astfel încât ziua de 1 Mai și sărbătorea creștină a Paștelui să se desfășoare în siguranță.

În această perioadă vor avea loc manifestări cu un aflux important de persoane, pe arterele rutiere, în apropierea lăcașurilor de cult și în zonele de agrement, care impun adaptarea corespunzătoare a activităților specifice desfășurate de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.

În perioada minivacanței, în mediul urban și rural, precum și pe litoralul Mării Negre, vor acționa, zilnic, aproximativ 450 de poliţişti din structurile operative, folosind peste 200 de autospeciale și aproximativ 15 aparate radar, pentru prevenirea producerii oricăror evenimente ce ar putea afecta siguranța cetăţenilor.

Astfel, dispozitivele de ordine şi siguranţă publică organizate în această perioadă vor fi amplasate și adaptate în funcție de evoluția situației operative și vor acţiona pentru asigurarea și menținerea climatului de siguranță pulică, pentru siguranța cetățenilor.

Totodată, va fi asigurată intervenția la evenimentele semnalate prin S.N.U.A.U. 112.

Polițiștii rutieri vor acționa pe tronsoanele de drum intens circulate, în scopul prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizării circulaţiei şi combaterii vitezei excesive, aparatele de măsurare a vitezei urmând a fi folosite la capacitate maximă.

De asemenea, polițiștii rutieri vor acționa pentru depistarea și sancționarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Polițiștii din cadrul structurilor de investigații criminale vor desfășura activități pentru prevenirea și combaterea faptelor săvârșite cu violență și a infracționalității stradale.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu vor fi prezenți în teren pentru a preveni și combate faptele specifice, cu precădere pentru a verifica modul de respectare a regimului armelor și munițiilor.

Polițiștii de la transporturi vor patrula în trenurile de călători, în stațiile de cale ferată și aerogări.

Totodată, structurile Inspectoratului de Poliţie Județean Constanţa vor sprijini Gruparea Mobilă de Janadarmi Tomis Constanța, în asigurarea măsurilor de ordine publică la festivalul care se va desfășura de mâine, în stațiunea Mamaia.

Lasati un comentariu

Alte articole

vant ploaie vreme cazino constanta

07 aug. 2023 9.51 am

Orașul Constanța se află luni, 7 august, sub o avertizare de cod galben de vânt până la ora 14:00, conform unui comunicat de presă transmis de Primăria Constanța. Centrul Meteorologic Regional…

03 oct. 2023 12.52 pm

Atenție la deșeurile voluminoase! Nu le aruncați oriunde și oricum, depozitați-le gratuit la containerele speciale, se arată într-un comunicat al Primăriei Constanța. Săptămâna aceasta, constănțenii…

06 iun. 2022 9.28 am

  Constanța s-a aflat, în noaptea de duminică spre luni, în intervalul 03:50-04:30, sub cod portocaliu de averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. Furtuna…

15 apr. 2024 12.27 pm

În perioada 13-14 aprilie, polițiștii au desfășurat activități cu forțe mărite, în cadrul acțiunii Blocada, pentru asigurarea climatului optim de ordine și siguranță publică, desfășurarea…

12 iun. 2021 12.30 pm

Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă o avertizare cod roșu pentru județul Constanța, până la ora 14:00! În zona : Județul Constanta: Tuzla, Negru Vodă, Topraisar, 23 August,…

05 feb. 2024 9.49 am

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în urma valorificării unei informații, au descoperit într-un autoturism cantitatea de 103 kg de pește proaspăt, pentru care nu au putut…