Ultimele stiri

Peste 7.000 de jucării contrafăcute, reținute de inspectorii vamali, în Portul Constanța Sud

Sursă foto: Autoritatea Vamală Română

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au reținut 7.600 bucăți mașinuțe susceptibile de a fi contrafăcute. Jucăriile au o valoare totală de aproximativ 755.000 lei și au fost descoperite ca urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în Ucraina.

În zilele de 29 și 30 aprilie, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud – Direcția Regională Vamală București au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate în două containere sosite din China, aparținând unor societăți comerciale cu sediul în Ucraina.

Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit 7.600 bucăți mașinuțe, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mai multe mărci protejate la nivel internațional. Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 755.000 lei.

În conformitate cu reglementările naționale și europene privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reținut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Menționăm că deși se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea și siguranța cetățenilor”, transmit inspectorii vamali.

Lasati un comentariu

Alte articole

18 oct. 2023 3.47 pm

A fost o zi cu totul ”altfel” la Grădinița Peștișorul de Aur, din orașul Năvodari, unde polițiștii constănțeni au desfășurat, împreună cu cei mici, o activitate în cadrul programului…

27 apr. 2024 2.51 pm

Un tânăr polițist, proaspăt ieșit de pe băncile Școlii de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Câmpina, a avut parte de prima sa intervenție, la Costinești, cât se afla în timpul liber. Ștefan…

09 iun. 2024 2.26 pm

Românii au început să se prezinte la vot încă de la primele ore de la deschiderea secţiilor de votare. Pe teritoriul României sunt organizate 18.955 de secţii de votare, iar în străinătate…

25 iun. 2021 10.48 am

  Județul Constanța se se află sub atenționare meteorologică cod galben de averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină, până sâmbătă, 26 iunie, ora 23:00. „În…

23 apr. 2024 12.03 pm

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării prevederilor legale privind protecția plantelor și a mediului.…

06 iul. 2023 12.14 pm

 Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, astăzi, 6 iulie 2023, în Constanța, în dreptul Carrefour, acolo unde a avut loc un accident rutier grav, potrivit ISU. Potrivit…