Ultimele stiri

CONSTANȚA. O cladire din zona Peninsulară va fi reabilitată

Sursă foto: Primăria Constanța

Primăria municipiului Constața a transmis că societatea Administrația Fondului Imobiliar SRL a demarat lucrările de reparații la un imobil cu destinația de locuință, amplasat în zona peninsulară a municipiului Constanța (strada Dimitrie Cantemir).

Clădirea, construită cu aproape un secol în urmă, în 1926, a beneficiat de-a lungul timpului doar de lucrări de întreținere și reparații curente. Pentru a asigura o exploatare optimă și pentru a crea o imagine urbanistică conformă cu specificul arhitecturii zonei, este necesară o intervenție mai amplă, mai ales că în timp s-au produs degradări accentuate.

Astfel, fațada și acoperișul clădirii vor fi refăcute complet, iar tâmplăria exterioară va fi înlocuită, toate acestea reprezentând lucrări care cad în sarcina proprietarului, respectiv a administratorului.

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 451.421,51 lei, la care se adaugă TVA. Termenul de execuție este de 90 de zile de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Alte articole

23 nov. 2023 3.33 pm

Miercuri, 22 noiembrie, în jurul orei 01.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 5 Poliție au identificat un bărbat, de 28 de ani, care a condus un autoturism, pe strada…

29 nov. 2023 12.08 pm

O fetiţă care s-a născut la Spitalul Judeţean Constanţa şi cântărea doar 390 de grame la naştere are acum nevoie de mare ajutor. Un apel la donare de sânge a fost lansat pe reţelele de socializare…

31 oct. 2022 9.20 pm

Conferința de lansare a ediției a II-a a proiectului FAST – Fii Avocat in Școala Ta – a avut loc la data de 31.10.2022, in Sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ Constanța, în colaborare…

22 ian. 2025 10.17 am

La data de 21 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorei RADU ANDREEA CĂTĂLINA, de 12 ani.…

14 dec. 2024 2.14 pm

Tragedie în această după-amiază pe Autostrada Soarelui. O femeie în vârstă de aproximativ 30 de ani a murit în urma unui accident între o mașină și o autoutilitară destinată lucrărilor…

30 ian. 2023 2.09 pm

Termoficare Constanța transmite faptul că pe fondul unei avarii pe rețeaua de transport nu se poate asigura energie termică în mai multe zone din Constanța. Din cauza unor avarii apărute pe rețeaua…