Ultimele stiri

Aproximativ 1.400 de polițiști au făcut controale în județul Constanța, în weekendul de Florii: peste 1.300 de amenzi, 92 de premise suspendate și 59 de certificate de înmatriculare retrase

Sursă foto: IPJ Constanța

Polițiștii au desfășurat, în perioada 25-28 aprilie, acțiuni de amploare, pe raza județului Constanța, pentru ca sfârșitul de săptămână marcat de sărbătoarea creștină a Floriilor să fie unul în siguranță.

Astfel, au fost stabilite măsuri suplimentare pentru menţinerea climatului de siguranță publică, aproximativ 1.400 de polițiști din structurile operative acționând în această perioadă.

Polițiștii au desfășurat 289 de acțiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice și desfășurarea unui trafic rutier în siguranță, prin depistarea și sancționarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise ori nu respectă regimul legal de viteză, aparatele de măsurare a vitezei fiind folosite la capacitate maximă.

De asemenea, s-a acționat pentru pentru prevenirea și combaterea faptelor săvârșite cu violență și a infracționalității stradale, dar și pentru siguranța cetățenilor în trenuri, stațiile de cale ferată și aerogări.

În această perioadă, polițiștii au intervenit la 457 de evenimente, 410 dintre acestea fiind semnalate prin S.N.U.A.U.112.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 1.389 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 542.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 92 de permise de conducere, au fost retrase 59 de certificate de înmatriculare și au fost constatate 15 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Astfel, la data de 29 aprilie, în jurul orei 02.45, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Cogealac au identificat un bărbat, de 35 de ani, care a condus un autoturism, pe D.J. 226, în comuna Mihai Viteazu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

De asemenea, au fost dispuse 11 măsuri preventive și au fost depistate șapte persoane urmărite.

Alte articole

21 dec. 2023 5.00 pm

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, la ce s-a referit în mesajul de Anul Nou când a vorbit despre anul trecut, că a fost…

19 ian. 2023 12.01 pm

Serviciul Autorizare Activități Economice din cadrul Primăriei Municipiului Constanța aduce la cunoștința operatorilor economici interesați că, începând cu data de 26.01.2022, la Centrul de…

28 oct. 2024 11.17 am

Primăria municipiului Constanța informează că, începând de astăzi, strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare. Astfel, în zonă, circulația autovehiculelor…

29 mart. 2024 11.12 am

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din Stațiunile Neptun și Olimp (municipiul Mangalia), se vor executa lucrări de racordare la sistemul centralizat a noilor conducte de alimentare cu apă.…

09 sept. 2024 3.47 pm

Teatrul de Stat Constanța a organizat luni, 9 septembrie, o conferință de presă care marchează finalul celei de-a treia ediții a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului (SEAS) 2024. Evenimentul…

12 feb. 2024 5.37 pm

Un bărbat din localitatea Pecineaga, județul Constanța, a fost arestat preventiv după ce a fost prins conducând beat și fără permis o mașină care nu avea montate plăcuțele de înmatriculare.…