Ministerul Educaţiei a reliazat un material care cuprinde răspunsurile la principalele întrebări referitoare la înscrierea la creşă şi grădiniţă. Materialul se referă la copiii care pot fi înscrişi, unde şi când se depun documentele, dar şi ce acte sunt necesare.
Pentru a-i sprijini pe toţi cei interesaţi, colegii mei au adunat cele mai frecvente întrebări şi răspunsuri legate de înscrierea la creşă, grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare.
Important: În perioada înscrierilor, la nivelul fiecărui inspectorat şcolar va fi disponibil un număr telverde, unde părinţii vor putea suna pentru a primi informaţiile de care au nevoie pentru înscrierea copiilor. Numărul de telefon telverde şi programul de funcţionare vor fi comunicate în timp util de fiecare inspectorat şcolar”, a transmis ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
Potrivit materialului pregătit de specialiştii Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel antepreşcolar pot fi înscrişi copiii cu vârste de la 3 luni la 3 ani, în limita planului de şcolarizare aprobat.
Unitatea de învăţământ aleasă de părinte/reprezentantul legal al copilului poate fi o unitate de învăţământ cu grupe de nivel preşcolar şi/sau antepreşcolar din apropierea domiciliului/reşedinţei sau din apropierea locului de muncă.
Părintele/reprezentantul legal al copilului poate opta pentru înscrierea în orice unitate de învăţământ cu personalitate juridică, cu grupe de nivel antepreşcolar respectiv preşcolar, dacă aceasta are locuri libere rămase după etapa de reînscrieri.
De asemenea, documentul detaliază etapele înscrierii:
Prima etapă (în care se colectează şi se procesează cererile-tip de înscriere şi documentele depuse/transmise de părinţi/reprezentanţii legali) – se derulează în trei faze, după cum urmează:
- Faza I: se evaluează cererile-tip de înscriere de la unităţile de învăţământ exprimate ca primă opţiune şi se generează lista cererilor respinse;
- Faza a II-a: se evaluează cererile-tip de înscriere respinse în Faza I, de la unităţile de învăţământ exprimate ca a doua opţiune şi se generează lista cererilor respinse; Cererile-tip de înscriere respinse în Faza I şi dosarele corespunzătoare se transmit în copie, prin orice mijloc care permite confirmarea primirii, de la unitatea de învăţământ exprimată ca primă opţiune la unitatea de învăţământ exprimată ca a doua opţiune;
- Faza a III-a: se evaluează cererile-tip de înscriere respinse în Faza a II-a, de la unităţile de învăţământ exprimate ca a treia opţiune şi se generează lista cererilor respinse care pot intra, la solicitarea părinţilor, pe baza unei noi cereri, în evaluare în a doua etapă a înscrierilor, pe locurile rămase libere; Cererile-tip de înscriere respinse în Faza a II-a şi dosarele corespunzătoare se transmit în copie, prin orice mijloc care permite confirmarea primirii, de la unitatea de învăţământ exprimată ca a doua opţiune la unitatea de învăţământ exprimată ca a treia opţiune.
A doua etapă – în care este asigurată înscrierea, pe locurile libere rămase, a copiilor respinşi în etapa anterioară. În această etapă se colectează şi se procesează noile cereri-tip de înscriere, cu alte trei opţiuni şi documentele depuse/transmise de părinţi/reprezentanţii legali, folosind SIIIR şi având la bază aplicarea criteriilor de departajare. În mod similar cu activităţile derulate în etapa I, în această etapă se derulează trei faze, respectiv:
- Faza I: se evaluează cererile-tip de înscriere de la unităţile de învăţământ exprimate ca primă opţiune şi se generează lista cererilor respinse;
- Faza a II-a: se evaluează cererile-tip de înscriere respinse în Faza I, de la unităţile de învăţământ exprimate ca a doua opţiune şi se generează lista cererilor respinse. Cererile-tip de înscriere respinse în Faza I şi dosarele corespunzătoare se transmit în copie, prin orice mijloc care permite confirmarea primirii, de la unitatea de învăţământ exprimată ca primă opţiune la unitatea de învăţământ exprimată ca a doua opţiune;
- Faza a III-a: se evaluează cererile-tip de înscriere respinse în Faza a II-a, de la unităţile de învăţământ exprimate ca a treia opţiune şi se generează lista cererilor respinse care pot intra în evaluare, pe locurile rămase libere, în etapa de ajustări, la solicitarea părinţilor/reprezentanţilor legali. Cererile-tip de înscriere respinse în Faza a II-a şi dosarele corespunzătoare se transmit în copie, prin orice mijloc care permite confirmarea primirii, de la unitatea de învăţământ exprimată ca a doua opţiune la unitatea de învăţământ exprimată ca a treia opţiune.