Nu va era pofta de un review? Mie da! Nu mă lasă timpul sa scriu cat as vrea sa scriu, mai ales ca nu toate locurile in care ajung sa mănânc merita timpul si tastatura mea. De data asta s-au aliniat niște planete si am avut ocazia sa gust, sa documentez si sa împart cu voi Crazy Social House.
Nu încercați sa căutați restaurantul daca nu aveți Facebook, practic nu exista decât acolo si pe instagram, si bineînțeles pe Google. Restaurantul care se transformă în club la ore târzii are ceva vechime in centrul Constantei, in funcție de oamenii pe care ii întrebi, fie se mănâncă super-bine, fie se mănâncă slab, fie primești veșnicul si vamaiotul „nu mai e ce a fost”. Prima vizită a fost absolut întâmplătoare, următoarele două au fost cu scop, anume sa încerc sa îmi formez o părere. De la o vizita la alta, am trecut de la agonie la extaz deși extaz e mult prea mult spus, da’ na…așa e vorba romanului. Sa nu uit, undeva prin toamna am mai ajuns pe la ei, era cu totul alt meniu, atunci cumva dezamăgitor ca si concept.
Regulile mele sunt mereu aceleași:
- Niciodată nu anunț vizita la restaurant, pentru că așa mi se pare corect în primul rând. În al doilea, probabil orice restaurant din Constanta, neobișnuit cu astfel de activitate, ar simți că-l doare-n…nici acolo de vizita mea de studiu. Deocamdată.
- Caut să comand, gust, testez feluri de mâncare cel puțin similare la restaurantele care își aroga un specific similar iar la celelalte, comand și testez fie ce considera ei că au mai bun în meniu, fie ce consider eu că ar trebui să fie reprezentativ la nivel de specific sau tehnici de gătire, gust, prezentare.
- Nu sunt atotștiutor, sunt doar obiectiv. Și am simțurile dezvoltate și oarecum educate. Și încă ceva, pentru conspiraționiști : plătesc!
ATMOSFERA. 9/10
După o perioada de renovare, Crazy Social House s-a întors, iar primăvara asta călduroasă a pus in valoare terasa, din punctul meu de vedere poate una din cele mai reușite terase din oraș, ceea ce nu e lucru ușor. Mare, spațioasă, cu suprafețe vitrate la fel de mari, vederea spre parcul de lângă Teatrul de Opera si Balet Oleg Danovski fiind unul din plusuri, mai ales când e verde si mai ales la apus, înainte sa cada soarele sub linia blocurilor de peste bulevard, suficient de îndepărtat încât sa nu deranjeze zgomotul de motor sau gazele de eșapament. Bine integrata in spațiul exterior, terasa e decorata cu gust, iar cuvântul care o domina, in opinia mea este căldura. Catifea, lemn, in culori calde si vibrante fără sa fie kitsch-oase, se simte acolo mâna unui profesionist, spre deosebire de exemplu de una din cele mai haotice si urate terase (alt cuvânt n-am găsit) cum e cea de la Marco Polo, din care pleci mai obosit vizual decât atunci când ai intrat pe ușă.
Crazy Social house urlă a confort, a bun gust, atenție la detalii, cromatica, decorațiunile, de la linia barului si pana la șervetul textil de pe masa (mare, mare plus), cu un minus la plantele exclusiv de plastic ce pare ca ne-au invadat in mai toate stabilimentele. Exista plastic bun si exista plastic prost, dar dacă doar intre asta avem de ales, Crazy a ales un plastic decent, fără evidența containerului în care au venit „plantele” alea din China. Lumina e calda, creează intimitate, de la corpurile de iluminat pana la micile veioze la fel de….chinezești dar de calitate de pe fiecare masă. Muzica nu e deranjantă, din contră, alegerea si volumul confirma noțiunea de confort pe care o da interiorul. Până acum, văzul, auzul, tactilul sunt cumva satisfăcute, poate chiar si olfactivul, când sunt deschise geamurile și în interior pătrunde mirosul de iarbă verde.
MENIUL 8/10
E greu de spus daca la Crazy Social House exista un specific, e ușor de spus in schimb ca încearcă sa impresioneze cu un fusion (ca sa nu spun ghiveci) de preparate din Asia si Europa, chiar si de prin SUA, Mexic, Orientul Mijlociu. Nu mă omor după eclecticul gastro, dar nici nu mă super-deranjează daca execuția este buna! Suficient de lung meniul cat sa știi ca nu ești intr-un loc care sa își dorească sa exceleze, suficient de scurt încât sa rămână in zona de decent, un fel de „de toate pentru toți” cu conștiința împăcată, doar suntem in Constanta, un oraș cu gust destul de greu de educat, chiar daca sunt locuri care fac eforturi sa întreprindă un astfel de demers.
N-am găsit nicio „semnătură” in sensul că nu se știe cine l-a creat, cine îl execută, chef-ul nefiind identificat prin nimic. Asta îmi displace, am ajuns sa îmi doresc sa știu cel puțin numele celui din mâinile căruia vine concepția, execuția si eventual bucuria din farfurie mai ales atunci când marketing-ul locului anunță „experiențe gastronomice”. Nu are pretenții de fine-dining, iar dacă are ar trebui sa nu mai aibă. Amestecul de denumiri ale preparatelor si ingredientelor româno-italiano-englezesco-japonezo deranjant. Ori traduci tot si pare ca ți-a scris meniul defunctul Pruteanu, ori rămâi la denumirile originale din limbile care le-au născut. Amestecul nu dă bine. Prețurile nu sunt exagerate.
Ce am experimentat in materie de „bucurie in farfurie”, veșnica mea căutare:
APERITIV
Am gustat:
- Focaccia făcută in casa cu ulei de măsline extra-virgin si sare de mare. DA! Aici Crazy are un plus, focaccia chiar e focaccia, nu mi-a declanșat trigger-ul cu blat de pizza naked vârât in cuptor. Constanta, dacă ai ceva de învățat de la Crazy, asta e preparatul. Focaccia! Bine făcută, cu tot ce-i trebuie. Minus-ul a fost faptul ca am cerut pe lângă elementele astea si niște oțet balsamic, doar pentru ca am vrut să văd dacă primesc aceto sau fake-aceto. Am primit “condimento di aceto balsamico” adica palida copie cu aciditate crescuta pe care o gasim si la magazinul din cartier care n-are nicio legatura cu ce reprezinta aceto balsamico real, adevarat, din Modena. Trecand peste, preparatul e bun, cel putin prin prisma autenticului ei, al focacciei.
- Dovleac Prajit, Brânză Taleggio. Ciudată prezentarea din meniu, mai ales atunci cand primești dovleac tempura (tot prăjit dar cu plus de aluat tempura) si brânză Taleggio tot tempura. La preparatul ăsta, la nivel de asteptari, 5/10, pentru că da, e dovleac, e prăjit dar e tempura si da, e Taleggio dar e si ea tempura si prăjită, plus niste ardei kapia tempura, sa nu fie prea goala farfuria, sau ceva. In materie de gust, mi-e greu să spun ceva pentru ca nu prea am simtit. Dovleacul tăiat subtire, kapia ceva mai rudimentar, amândouă lipsite complet de orice urma de sare-n bucate, chiar si discretă. Echilibrul vine din Taleggio, mi-am spus si am pruces sa construiesc furca perfecta. Da, acolo e echilibrul, numai ca il pierzi repede cand realizezi ca e dezechilibrata ecuația tempura-Taleggio, oricât de mici ai tăia bucățile de Taleggio, nu o sa iți ajungă sa echilibrezi toata tempura din farfurie. Așa ca la final, vei rămâne cu suficienta tempura fada, tânjind după niște savoare care s-a terminat cu ultima îmbucătură de brânză. Altfel, tempura executata absolut corect, brânza la fel, execuția e ireproșabilă tehnic. Bucurie in farfurie….meh…nu-ti excita papilele.
Calamar Andaluz – „ușor prăjit, sos susan, tartară” am citat din meniu, poate stiți voi ce-i aia o tartară, eu unul n-am aflat. In bolul care iți vine in față, primești ceva tot pe baza de tempura, e aproape sigur același aluat de la dovleacu’ de mai devreme. Surpriza e ca vizual nu identifici calamarul care e taiat in bucati atat de mici incat simti mai mult tempura decat calamarul. In sos, eu unul nu am simtit sosul de susan, o fi discret. Usor prajit din meniu vine doar din faptul ca baia de ulei in care intra e bine incinsa si nu sta mult acolo. Altfel o baie de ulei, in mintea mea nu are cum sa fie descrisa ca “usor prajit”. Feliile subtiri de ardei iute rosu ofera culoare in farfurie. Unele din micile bucati de tempura usor prajite nici nu contineau calamar, am desfacut dinadins cateva, ia calamaru’de unde nu-i! Altfel, executie buna, bucurie in farfurie lipsa.- Chipsuri de cartofi facute in casă – Știți teoria aia cu mâncarea fără sare si cum prea multă sare îți sugrumă arterele? Așa sunt chipsurile astea. Chiar dacă la nivel de chips sunt absolut perfecte (mari, crocante, fără mirosuri de ulei ars, culoare aurie fără cusur), la nivel de gust, după textura aia bună nu simți nimic, dar nimic. Crema de brânză cu lime si arpagic verde (adică chives) ajută, dar nu e suficient de aromată încât sa îți ofere o experiență in gust care sa te facă să mai vrei și a doua oară.
FEL PRINCIPAL
- Coastă scurtă de vită, Australia – în primul rând eu unul am o problema cu traducerile din meniu ale unor preparate care e clar ca ar fi mai ușor recognoscibile decât denumirile astea a la Pruteanu. Beef Shortrib e acceptabil, e ceva ce recunoști ușor, coasta scurta suna ciudat de românesc. La una din vizite am primit meniul internațional, care avea alăturări absolut hilare, de genul “chicken parmiggiana”, de parcă “pollo” e de porc sau ceva…Sa revenim, meniul îmi promite (in cel internațional, cel in romana e sec, fără descriere suplimentară) un shortrib slow-cooked niște multe ore. Pentru mine slow-cooked e trigger, in mod normal denota atenție, grija pentru preparat care la final oferă o carne care se topește în gură, o plăcere texturală și de gust, dacă a fost bine introdus “cu pipeta” acolo, o savoare clădită, în care simți, dacă ești atent, fiecare etaj de gust. Astea fiind spuse, preparatul oferit de Crazy nu pot sa spun că e foarte dezamăgitor, dar orele alea nu se justifică prin textură, e necesară suficient de multă masticație astfel încât eu unul cred că undeva ceva e forțat iar acel timp de gătire in realitate nu există. Pe de altă parte, nu se justifică ideea de vită australiană, congelată, trecută peste oceanele lumii până la mine-n farfurie, dacă nu e pusă in valoare corect. Nu displace, dar exigenții se vor simți ușor dezamăgiți. Pentru prețul propus (110 lei), nu aș re-comanda și nici recomanda preparatul.
- Pulpă de rață confiată –“ciuperci tigaie, varză murată, sos rață” – vouă cum vă suna descrierea? Apetisantă? Mie unu’ nu. Dar am ales preparatul pentru că am întrebat dacă rața se confiază la ei sau vine într-o cutie de metal, gata confiată si apoi doar se încălzește local. Sunt puține bucătăriile care se încumetă la confiere si m-a bucurat că la Crazy Social House fac asta. Ce n-am înțeles e alăturarea unui preparat franțuzesc prin excelență unei verze (albă) murată și încălzită pe dedesubt, totul pe un al doilea pat de piure de cartofi. Rața nu a dezamăgit, avea gustul pe care îl așteptam dar în total, am găsit o farfurie dezechilibrată, nehotărâtă între alegerea garniturii, mai ales că piureul nici nu era trecut în meniu. Încercați să omiteți rața și mâncați simplu, varză murată cu piure de cartofi. Cum sună? Exact. Păcat de rața confiată bine, cu gust și textură bune spre foarte bune, dacă se cațără pe varză cu piure complet neinspirate si modeste.
- Puiul Parmigiana – gustat de la unul din comeseni la una din vizite, nu am simțit nicio legătură cu clasicul italian, e deficitar în sos și roșiile San Marzano, ricotta e acolo dintr-un motiv care îmi scapă, lipsește, surpriză, exact Parmigiana, adică parmezanul din denumire!! Schnitzel-ul e uscat.
- Spaghetti cu sos de roșii si burrata – Preparatul e corect, pastele sunt fierte bine, burrata ajută mult, aș prefera sinceritatea “conservei” din care au venit roșiile San Marzano, există gust în farfurie, dar tot simți nevoia de bucurie, d-aia contagioasă, atât de mult încât îți pune efectiv un zâmbet pe față.
DESERT
Nu am gustat desert, dar unul din comesenii cu care am fost la una din vizite, consumator de tiramisù, nu a fost încântat si mă opresc aici.
SERVIREA 9.8/10
Servirea la Crazy Social house e fără cusur din ce am observat eu, personalul e bine instruit, cu intervenție discretă, delicată, elegantă, cu zâmbet. Nu primești poveste la preparate, pentru că nu cred că există dar dacă ceri informații, le primești.
Concluzie: Crazy Social House e un loc foarte plăcut pentru o cină în centrul orașului, intr-un spațiu cald, confortabil, cu servire bună si mâncare decentă dar fără licăriri sau așteptări împlinite. Un melange de specific, de la Ana la Caiafa, îți propune orice numai să găsească ceva care îți place.
Execuție tehnic bună, unele alăturări sunt nefericite, unele preparate sunt fade, altele au gust, sunt decenți în exprimare gastronomică dar nu sar în ochi din punctul ăsta de vedere.
Așteptări versus realitate: 8/10
Medie totală: 8,7/10
Conținutul acestui articol NU este plătit, acesta NU este un advertorial și reprezintă doar o opinie, A MEA. Restaurantele pe care le vizitez nu știu de venirea mea înainte să se întâmple, sunt un client absolut obișnuit, de la intrare până la ieșire, cu tot cu plata.
Pe mine mă găsiți aici: https://www.facebook.com/emilmihailtatu
