Ultimele stiri

Radu Mazăre rămâne în închisoare. Magistrații au respins cererea de eliberare condiționată – Decizia nu este definitivă

Sursă foto: evz.ro

Cererea lui Radu Mazăre de liberare condiţionată a fost respinsă, miercuri, de Judecătoria Sectorului 4, dar decizia magistraţilor nu este definitivă. În cazul în care această hotărâre nu se va schimba la instanţa superioară, Radu Mazăre mai poate formula o nouă cerere de liberare condiţionată peste nouă luni.

În baza art. 587 alin. (2) C.proc.pen. raportat la art. 59 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen. respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat Mazăre Radu Ştefan, în prezent deţinut în Penitenciarul Bucureşti-Jilava, ca neîntemeiată. În temeiul art. 587 alin. (2) din C.proc.pen., fixează termen de reiterare de 9 luni, care va curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită”, se arată în minuta instanţei.

Decizia Judecătoriei Sectorului 4 nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.

Radu Mazăre are de executat o pedeapsă de 9 ani de închisoare, în urma contopirii a două pedepse definitive primite de fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, una de nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi alta de cinci ani de închisoare, în dosarul Polaris.

În dosarul Polaris, Radu Mazăre a fost trimis în judecată în 10 decembrie 2015, fiind acuzat de trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi conflict de interese.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au arătat în rechizitoriu că Radu Mazăre a primit opt milioane de euro şi peste opt milioane de lei de la reprezentanţii unor firme pentru facilitarea emiterii unor documente şi pentru înlesnirea câştigării unei licitaţii sau încheierea unor contracte.

În acest dosar, Radu Mazăre a fost condamnat în 3 februarie 2022, la cinci ani de detenţie.

În Dosarul Retrocedărilor ilegale, fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat definitiv în februarie 2019 la 9 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată şi săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, alături de alţi 31 de inculpaţi, funcţionari publici, oameni de afaceri, notari şi evaluatori. De asemenea, prin

Decizia nr 32/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa a dispus desfiinţarea totală sau parţială a mai multor dispoziţii emise în temeiul Legii nr. 10/2001, precum şi a altor înscrisuri reţinându-se prejudiciul cauzat de subevaluarea terenurilor ce au fost acordate în compensare.

Lasati un comentariu

Alte articole

15 ian. 2023 12.09 pm

Familia Meta fondată de Mark Zuckerberg (Facebook, Facebook Messenger, Whatsapp, Instagram) și Twitter-ul deținut în prezent de Elon Musk sunt cele mai faimoase aplicații potrivit top-urilor AppStore…

11 apr. 2024 12.04 pm

Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 6,6% în martie, de la 7,2% în februarie, conform datelor transmise, astăzi, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Potrivit acestor date, mărfurile alimentare…

14 mai 2021 12.20 am

  Premierul Florin Cîțu a declarat joi seară, la Digi 24, că după ridicarea restricțiilor de circulație de noapte va trebui să meargă neapărat în Vama Veche. „Am promis că merg în…

06 iun. 2024 12.47 pm

Senatorul PSD Robert Cazanciuc a anunțat joi că prima condamnare la închisoare cu executare în baza Legii Anastasia a fost pronunțată de Judecătoria Alba Iulia. Astfel, un tânăr de 19 ani a primit…

11 mart. 2024 10.31 am

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de vreme severă în toată ţara, valabilă începând de mâine dimineaţă, până miercuri. De asemenea, de astăzi, de la ora 10.00,…

23 oct. 2023 6.12 pm

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că autorităţile israeliene au informat cu privire la decesul a încă unei persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, cu domiciliul în Statul…