Ultimele stiri

TULCEA. Un poliţist va sta 4 ani după gratii – a promis mai multor persoane că le va ajuta să promoveze examenul practic pentru permisul auto

Sursă foto: Facebook/Poliția Română

Un polițist din județul Tulcea a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită și trafic de influență. Acesta ar fi pretins bani de la mai multe persoane, promițând că le va ajuta să promoveze examenul practic pentru permisul auto.

Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondat apelul formulat de fostul agent de Poliţie în cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Tulcea, împotriva sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Tulcea, şi a pronunţat hotărârea definitivă împotriva acestuia, pentru luare de mită şi trafic de influenţă, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare şi 3 ani interzicerea drepturilor pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară.

Hotărârea este definitivă.

În fapt, agentul de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Tulcea, în intervalul de timp martie-mai 2018 a primit de la două persoane din comuna Ciucurova, judeţul Tulcea, sume de bani necuvenite pentru sine, indirect (prin intermediul unui alt inculpat, la data faptelor agent de poliţie în cadrul I.P.J. Tulcea), lăsând a se înţelege că are influenţă asupra funcţionarului competent din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Tulcea care urma să testeze trei persoane, din aceeaşi localitate, în vederea obţinerii permisului de conducere”, arată DGA.

Astfel, poliţistul a promis că va interveni pe lângă funcţionarul respectiv pentru a-i promova pe cei trei candidaţi la proba practică, întrunind elementele constitutive a trei infracţiuni de trafic de influenţă, suma de bani primită de traficantul de influenţă fiind de câte 900 de lei în cazul a doi dintre candidaţi, respectiv de 200 de euro în cazul celuilalt candidat.

De asemenea, agentul de Poliţie în cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Tulcea, în perioada martie-mai 2018, a primit de la o persoană din aceeaşi comună, pentru sine, suma de 900 de lei, prin intermediul unui agent de Poliţie, în legătură cu promovarea acestuia la proba practică de obţinere a permisului de conducere auto, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.

Cauza a fost disjunsă în urma desfăşurării activităţilor procedurale privind infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă săvârşite în aceeaşi perioadă de către doi agenţi de poliţie din cadrul Postului de Poliţie al comunei Ciucurova, judeţul Tulcea.

Iniţial, cauza a fost deschisă ca urmare a activităţilor investigative şi sesizarea din oficiu a ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Tulcea, care ulterior au fost delegaţi de procuror să desfăşoare multiple activităţi procedurale în acest caz.

Alte articole

30 oct. 2023 6.38 pm

Miercuri, 1 noiembrie, în localitatea Valu lui Traian, județul Constanța, se vor executa lucrări de racordare a noii conducte de alimentare cu apă de pe străzile Adamclisi, Crimeea și Basarabiei…

18 apr. 2022 8.16 am

  Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, luni dimineață, la ieșire din localitatea Hârșova, pe drumul spre Stupina, acolo unde a avut loc un accident rutier. Din…

05 apr. 2024 2.43 pm

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanţa și în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, 16.500 perechi de papuci și 365 articole de îmbrăcăminte…

14 dec. 2023 3.58 pm

Cu paşi repezi ne apropiem de cele mai frumoase sărbători ale anului. Pregătirile au început, la fel şi emoţiile copiilor, care îl așteaptă pe Moșul cel bun să le aducă daruri. Din păcate,…

29 ian. 2024 2.31 pm

Bărbatul care şi-a dat foc, pe 24 ianuarie, lângă un mormânt din Cimitirul Central Constanța s-a stins din viaţă pe patul de spital. Şansele de supravieţuire erau minime după ce s-a ales cu…

05 iun. 2024 6.11 pm

Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a inaugurat, miercuri, 5 iunie, Clubul Sportiv Recreativ „Callatis”, destinat tinerilor sportivi ai orașului, dar și elevilor pasionați de sport. Noul complex…