Duminică, 14 aprilie, în jurul orei 02.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, aflați în desfășurarea unei razii în zona de competență, au observat, pe strada Decebal, un autoturism în care se aflau șase bărbați cu un comportament nefiresc.
Aceștia au fost legitimați și identificați.
În urma efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia a fost descoperit un pliculeț ce conținea o substanță susceptibilă a avea efecte psihoactive.
În cauză au fost sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.