Ultimele stiri

Florin Mitroi: „Pe mine mă reprezintă 20 de ani de administrație. Nu vin cu vorbe, eu vin cu fapte”

Sursă foto: Facebook/Partidul Național Liberal

PNL Constanța își lansează candidații pentru alegerile locale vineri, 12 aprilie, la Casa de Cultură, în prezența lui Nicolae Ciucă. Vergil Chițac candidează pentru un nou mandat la Primăria Constanța, iar Florin Mitroi pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța.

CITEȘTE ȘI: PNL Constanța își lansează candidații pentru alegerile locale. La eveniment este prezent și Nicolae Ciucă

Florin Mitroi a declarat că a intrat în cursa pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța pentru oameni și pentru că își dorește să schimbe în bine județul. El a mai spus că dacă va obține funcția nu va sta în birou, ci se va plimba în fiecare colț al județului.

Mă simt dator pentru a vă explica de ce am intrat în această cursă. Am intrat în această cursă tocmai pentru că și eu, ca și dumneavoastră, sunt născut, crescut în acest județ. Am intrat în această cursă pentru toți cetățenii acestui județ. Am intrat și am fost încurajat să accept de foarte mulți cetățeni și pentru că nu îmi este indiferent cum trăiesc. Haideți să ne uităm cu toții la serviciile de sănătate, am văzut că încă sunt, în județul Constanța, drumuri de piatră. Am văzut cu toții transportul în comun, am văzut ce înseamnă o necolaborare instituțională a unui președinte, a unui prefect, cu primarii. Președintele CJ nu trebuie să se creadă Dumnezeu pe pământ. El trebuie să colaboreze cu primarii, cu oamenii de afaceri, cu tot mediul din județ, cu presa, pentru dezvoltarea acestui județ (…) Eu vreau să resuscităm acest județ. Vă doriți? Atunci vă rog din suflet să îmi dați concursul. Cred cu tărie că pot schimba oamenii să înțeleagă că trebuie să muncim pentru oameni, că sunt și ei, la rândul lor oameni, că au părinți și copii și nu trebuie să vină la serviciu doar pentru bani. Florin va fi prietenul primarilor, colegul primarilor. Nu voi sta în birou la CJ, vor delega sarcini și voi merge în fiecare colț al acestui județ. Îmi place ceea ce fac. Pe mine mă reprezintă 20 de ani de administrație. Nu vin cu vorbe, eu vin cu fapte. Am curaj această campanie să o fac singur în județ, singur printre oameni, pentru că mă cunosc foarte mulți oameni, am făcut foarte mult bine. De ce credeți că am câștigat cu 88%, 90%, 90 și ceva %? Pentru că am fost un primar care am plâns, am râs, am fost la nunți împreună, la înmormântări. Nu m-am schimbat și nu mă voi schimba niciodată”, a declarat Florin Mitroi.

Alte articole

30 apr. 2024 1.01 pm

În urma evaluării proiectelor sportive, depuse în vederea atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general pe anul…

23 iul. 2023 2.37 pm

Cele două noi reactoare pe care le are în vedere compania Nuclearelectrica ar urma să coste cel puţin 6,5 miliarde de euro (7,29 miliarde de dolari), a declarat miercuri ministrul Energiei, Sebastian…

19 apr. 2022 12.40 pm

  Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu și Bogdan Ionuț Artagea, directorul General Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu au participat, marți, la semnarea contractelor de finanțare…

09 apr. 2024 6.20 pm

Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria municipiului Constanța a transmis marți, 9 aprilie, printr-o postare pe rețelele de socializare, că își propune să aibă o echipă…

Mihai Lupu

13 iun. 2023 7.00 pm

Mihai Lupu, președintele PNL al Consiliului Județean Constanța, este urmărit penal de procurorii DNA Constanța pentru luare de mită, conform unui comunicat al instituției. Stelian Ion, Bogdan Huțucă,…

km 4-5 lucrari

05 sept. 2023 1.21 pm

Echipele Confort Urban intervin astăzi cu utilaje pentru decopertarea carosabilului pe strada Liliacului, tronsonul cuprins între strada Arcului și bulevardul Aurel Vlaicu, traficul rutier fiind restrictionat…