Ultimele stiri

Polițiștii constănţeni le-au vorbit elevilor despre consecințele consumului de droguri, alcool și tutun

Sursă foto: IPJ Constanţa

Polițiștii au desfășurat, marţi, activități de prevenire în școlile din județul Constanța. Astfel, în cadrul activităților prilejuite de programul Școala Altfel, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari s-au întâlnit cu elevii Școlii Grigore Moisil.

Au vorbit cu aceștia despre cum pot preveni situațiile de risc, pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor de furt și tâlhărie.

De asemenea, au fost abordate violența în școală, bullying-ul și, nu în utlimul rând, prevenirea accidentelor de circulație.

Totodată, polițiștii le-au vorbit elevilor despre consecințele consumului de substanțe interzise, alcool și tutun.

La rândul lor, polițiștii Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității au fost invitații elevilor de la Liceul Teoretic Lucian Blaga și Colegiul Național Pedagogic Constantin Brătescu din municipiul Constanța.

Temele puse în discuție au fost consumul de droguri sau alte substanțe interzise și infracțiunile săvârșite cu violență.

Și polițiștii de la Secția 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu s-au întâlnit cu elevii, cărora le-au vorbit despre violența în școli.

Lasati un comentariu

Alte articole

31 aug. 2023 4.33 am

Ministrul de Interne Cătălin Predoiu a declarat marți într-un interviu oferit pentru DCNews că a transmis șefilor din Poliție acum o lună și jumătate că ”bătălia cu drogurile la categoria…

20 mai 2023 11.44 am

Vara se apropie şi odată cu încălzirea vremii se înmulţesc şi manifestările cultural artistice, sportive şi religioase desfăşurate în aer liber în judeţul Constanţa. Astfel, în acest weekend,…

21 feb. 2024 9.46 am

La această oră, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă…

27 nov. 2023 6.06 pm

Elevii din 29 de unități de învățământ din județul Constanța nu vor merge marți, 28 noiembrie, la școală, au transmis reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Constanța. Având în…

18 iul. 2023 3.16 pm

Tragedie în județul Constanța. O femeie care s-ar fi cazat de curând în hotelul „Jumeriah Royal Apartaments” s-ar fi spânzurat în această după-amiază în incinta clădirii. Potrivit informațiilor…

25 oct. 2023 2.35 pm

O nouă parcare destinată riveranilor este în curs de amenajare pe strada Progresului, lângă Grădinița cu Program Prelungit Nr.19. Echipele Confort Urban au finalizat lucrările de asfaltare, suprafața…