Ultimele stiri

Calea ferată dintre Predeal și Constanța va fi modernizată. Valoarea investiției depășește două miliarde de lei

Sursă foto: clubferoviar.ro

Calea ferată Predeal – Bucureşti – Constanţa va fi modernizată. Valoarea totală a investiţiei depăşeşte 2 miliarde lei, iar durata de execuţie este de 36 de luni.

Executivul adoptat, joi, proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Implementarea măsurilor necesare funcţionării sistemului ERTMS pe secţiunea de cale ferată Predeal-Bucureşti- Constanţa şi extinderea sistemului GSM-R pe reţeaua primară de transport feroviar”, lucrare de utilitate publică de interes naţional.

Astfel, Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Implementarea măsurilor necesare funcţionării sistemului ERTMS pe secţiunea de cale ferată Predeal – Bucureşti – Constanţa şi extinderea sistemului GSM-R pe reţeaua primară de transport feroviar” cu o valoare totală de 2,16 miliarde lei (inclusiv TVA) şi cu durata de execuţie a lucrărilor de 36 de luni, arată comunicatul de presă al Executivului.

Obiectivul principal al acestui proiect de investiţii vizează implementarea sistemului ERTMS (Sistemului european de management al traficului feroviar) nivel 2 pe secţiunea de cale ferată Predeal – Bucureşti – Constanţa şi extinderea sistemului GSM-R pe reţeaua primară de transport feroviar.

Lungimea de cale ferată echipată ERTMS nivel 2 (linie dublă) va fi de 369 km.

Realizarea şi derularea acestui proiect revine Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A., care este beneficiarul investiţiei.

Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor şi infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A., precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

Alte articole

24 iun. 2023 7.00 pm

O călătorie Constanța – Sibiu s-a dovedit a fi un adevărat coșmar pentru un constănțean – întârzieri, căldură insuportabilă și amenințări din partea lucrătorilor CFR. După…

28 dec. 2023 12.22 pm

Ministerul Educaţiei propune ca anul şcolar 2024 – 2025 să înceapă la 9 septembrie 2024 şi să se încheie la 20 iunie 2025, iar ordinul de ministru cu această structură se află în consultare…

21 oct. 2023 3.21 pm

Astăzi, în jurul orei 11:30, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, produs în localitatea Mahmudia, județul Tulcea. Către locul…

16 iul. 2024 4.42 pm

Ministerul Apărării Naţionale a semnalat o încercare de dezinformare pornită de canalele de propagandă asociate Federaţiei Ruse cu privire la o serie de misiuni de zbor executate săptămâna trecută…

18 apr. 2024 5.22 pm

O femeie, cadru militar în București, a fost arestată preventiv după ce a fost acuzată că și-ar fi lovit fetița în vârstă de doar două luni, provocându-i multiple răni, inclusiv fracturi…

03 mai 2024 10.00 am

Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea.…