Ultimele stiri

Horia Constantinescu renunță la șefia ANPC după ce a devenit candidatul PSD la Primăria Constanța: „Cu toată lipsa de modestie, am scris o pagină de istorie în cartea autorității”

Sursă foto: Constanța TV

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, renunţă la funcţie după ce a devenit candidatul PSD la Primăria Constanţa. El precizează că rămâne „comisar şef adjunct al Comisariatului Judeţean Constanţa (suspendat)”.

Închin o ceaşcă de cafea pentru fiecare dintre voi, cei care mi-aţi arătat susţinerea ce m-a mobilizat de-a lungul celor doi ani ca preşedinte al autorităţii. Probabil unii dintre voi deja ştiţi că am fost nominalizat candidatul Partidului Social Democrat pentru funcţia de primar al oraşului Constanţa. Prin forţa lucrurilor, trebuie să renunţ la funcţia de preşedinte pentru a mă putea dedica campaniei şi noului proiect. Cu toată lipsa de modestie, am scris o pagină de istorie în cartea autorităţii”, a scris Horia Constantinescu pe Facebook.

În opinia sa, lasă „o instituţie funcţională, cu paşi importanţi făcuţi către digitalizare, cu sedii renovate, cu o abordare nouă şi cu performanţe notabile”.

Rămân totuşi în această mare familie, în calitate de comisar şef adjunct al Comisariatului Judeţean Constanţa (suspendat). Trăiesc senzaţia unui divorţ prin acord, dar gândul recăsătoririi cu Primăria Constanţa mă motivează enorm. Pregătesc partajul; las autorităţii câteva sute de ore suplimentare, proiecte şi o vizibilitate pozitivă. Îmi păstrez amintiri minunate şi o reputaţie impecabilă în această poziţie”, conchide Constantinescu.

Conducerea PSD Constanţa a anunţat miercuri seară candidatura lui Horia Constantinescu pentru Primăria Constanţa: PSD a făcut anunţul oficial! Horia Constantinescu este candidatul la Primăria Constanța, medicul Cătălin Grasa intră în cursa pentru Consiliul Județean

Alte articole

30 ian. 2025 7.24 pm

Siguranța participanților la trafic, această temă aproape religioasă pe buzele tuturor prețioșilor care, vremelnic, se află la cârma orașului, este ridiculizată de fiecare dată când este…

29 nov. 2023 2.53 pm

Senatorul constănţean al USR, Remus Negoi, a transmis un mesaj pe pagina sa de socializare prin care a anunţat că a fost ales președinte al Comisiei pentru Afaceri Culturale a Adunării Parlamentare…

14 sept. 2021 12.37 pm

  Primăria municipiului Constanța anunță restricții de circulație pe un tronson al bulevardului Mamaia. Astfel, pe porțiunea delimitată de strada Mircea cel Bătrân și strada Prelungirea…

18 iul. 2023 10.40 am

Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia-Constanța a hotărât să își încheie colaborarea cu agenția de creație grafică, Blue Sky Advertising SRL. Această decizie a fost luată…

19 dec. 2023 11.35 am

Deputatul Stelian Ion, președintele USR Constanța, a declarat luni, după ce a fost lansată oficial Alianța Dreapta Unită, că 2024 va fi anul în care forțele de dreapta, „cu adevărat liberale”,…

30 apr. 2024 10.38 am

Pregătirile pentru ziua de 1 Mai și sărbătorile pascale reprezintă un moment de vârf pentru activitățile comerciale, de aceea Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) desfășoară…