Ultimele stiri

Cancelaria Sfântului Sinod anunță că Vasile Bănescu rămâne purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române

Sursă foto: basilica.ro

Cancelaria Sfântului Sinod anunţă, vineri, că Vasile Bănescu rămâne purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, iar reorganizarea Biroului de presă presupune cooptarea mai multor persoane, inclusiv clerici.

Întrucât în urma difuzării comunicatului de presă oferit ieri de Cancelaria Sfântului Sinod au apărut în spaţiul public interpretări eronate referitoare la prezenţa în funcţie a purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, precizăm că domnul Vasile Bănescu ocupă în continuare funcţia de purtător de cuvânt al Patriarhiei Romane în cadrul Biroului de Presă şi Relaţii Publice al Patriarhiei, iar „reorganizarea” acestui sector nu înseamnă demiterea acestuia, ci îmbunătăţirea activităţii acestui sector prin cooptarea şi a altor specialişti în comunicare, inclusiv clerici”, a transmis, vineri, Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Cu o zi în urma, Cancelaria anunţa deciziile luatre ăn urma şedinţei Sfântului Sinod, iar una dintre acestea ăl viza pe Vasile Bănescu.

Întrucât opiniile personale ale dlui. Vasile Bănescu nu sunt echivalentul unui comunicat de presă oficial al Patriarhiei Române, începând cu data de 1 martie 2024, comunicatele de presă ale Patriarhiei Române vor fi emise de Cancelaria Sfântului Sinod, până la reorganizarea Biroului de Presă al Patriarhiei Române”, a transmis, joi, Cancelaria Sfântului Sinod.

Alte articole

31 mart. 2023 12.27 pm

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 28 martie…

14 feb. 2023 4.47 pm

Sistemul de supraveghere aeriană al Forțelor Aeriene Române a detectat marți, 14 februarie, în jurul orei 12.30, o țintă aeriană de dimensiuni mici, având caracteristicile de evoluție asemănătoare…

31 oct. 2023 9.36 am

O familie din judeţul Tulcea trece prin momente cumplite. Radu, un tânăr de doar 22 de ani, s-a stins din viaţă după o luptă cu o boală nemiloasă. S-a stins pe patul de spital, departe de casă,…

14 mai 2024 10.27 am

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că impozitarea muncii în România este una dintre cele mai ridicate din Europa, însă nu va lua măsuri „pe picior” pentru reducerea ei, în scop electoral,…

05 feb. 2024 7.01 pm

Reprezentanţii Federaţiei sindicale Sanitas au anunţat că, în urma discuţiilor purtate luni, la Palatul Victoria, pe tema majorărilor salariale din sistemul de sănătate, au convenit asupra unei…

21 apr. 2024 10.05 am

O femeie în vârstă de 43 de ani din Maramureș a fost reținută în urma unei situații în care a găsit o poșetă conținând bani, acte și două telefoane în spatele Gării din Arad, fără…