Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, aflat la putere de mai bine de două decenii, se adresează joi Adunării Federale în faţa căreia rosteşte discursul său anual, cu două săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale din 15-17 martie.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunţat că vor fi declaraţii importante pentru istoria ţării pe care Putin le va face în discursul său. El a menționat că discursul ar putea fi considerat în mare măsură programul electoral al lui Putin. El a precizat că Putin nu a făcut niciodată promisiuni deşarte şi toate planurile sale sunt atent calculate.
Liderul de la Kremlin şi-a început discursul, cu o întârziere de circa un sfert de oră faţă de program.
Preşedintele trece repede la subiectul războiului din Ucraina, după ce mai întâi salută lupta începută în urmă cu 10 ani prin anexarea Crimeei şi separatismul din estul Ucraina. Rusia duce acum „o luptă dreaptă pentru suveranitatea şi securitatea sa”, a subliniat Putin. El spune că „operaţiunea militară specială” este susţinută de majoritatea absolută a ruşilor.
Putin cere un minut de reculegere pentru cei căzuţi în lupte.
Liderul de la Kremlin a început cu două teme comune ale discursurilor sale din ultima vreme: acuză Occidentul că încearcă să distrugă Rusia şi susţine că poporul rus este unit în sprijinul a ceea ce el numeşte în continuare „operaţiunea militară specială”, adică războiul din Ucraina.
Occidentul a vrut să facă Rusiei ceea ce a făcut cu Ucraina, să aducă discordie şi să o slăbească din interior, dar a calculat greşit”, afirmă Putin.
Fără a menţiona în mod special Ucraina, Putin vorbeşte despre susţinerea „fraţilor şi surorilor noastre şi a dorinţei lor de a fi alături de Rusia”. El îi numeşte pe oamenii din Donbas şi Sevastopol eroi şi spune că „revolta este o chestiune de mândrie”.
Forţele noastre strategice sunt gata să fie folosite (stare de pregătire deplină)”, spune Putin, enumerând echipamentele de vârf ale armatei, după ce anterior spusese că Rusia luptă pentru suveranitatea ei şi că scopul „operaţiunii speciale” din Ucraina este denazificarea. Forţele armate ruse avansează cu încredere în mai multe direcţii, dă asigurări liderul de la Kremlinul.
El spune că industria militară a Rusiei va livra şi mai multe rachete şi echipamente.
Complexul Kinjal este utilizat în mod eficient în cadrul Forţelor de Apărare Strategică”, a remarcat Putin. „Rachetele Sarmat au fost livrate trupelor, Rusia le va folosi în curând în zonele de bază în serviciul de luptă”, a declarat el.
Testele rachetei de croazieră Burevestnik şi ale sistemului Poseidon sunt în curs de finalizare, acestea au confirmat caracteristicile lor unice. „Sistemul de rachete hipersonice Zirkon a fost folosit în timpul unei operaţiuni militare speciale, acest sistem este deja în serviciu”, a punctat Putin.
Liderul de la Kremlin abordează problema alcoolismului şi spune că îndemnul „Gata cu băutura, hai pe schiuri” ar trebui să fie pus în practică, spunând că deja există rezultate bune în acest sens.