Ultimele stiri

Mii de posturi vor fi scoase la concurs din structurile Ministerului Afacerilor Interne

Sursă foto: Facebook/Poliția Română

Ministerul Afacerilor Interne anunţă, joi, că a fost aprobat un Memorandum pentru ocuparea prin concurs sau examen a 5.200 de funcţii vacante din cadrul structurilor din subordine. Deficitul de personal în acestea variază de la peste 20% în Poliţia Română, la 24% în IGSU.

Posturile care vor fi scoase la concurs sau examen sunt din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, dar şi din cadrul altor unităţi care au nevoie de încadrarea funcţiilor pentru reducerea deficitului de personal”, a transmis MAI, într-un comunicat de presă.

Cele peste 5.000 de funcţii sunt de execuţie şi sunt alocate, în principal, domeniilor ordine şi siguranţă publică, combaterea criminalităţii organizate, poliţie canină, formare profesională, analiză genetică şi intervenţii în situaţii de urgenţă.

Demersul de scoatere la concurs a celor 5.200 de posturi se înscrie în eforturile de reducere a deficitului de personal de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, alături de încadrarea promoţiilor de ofiţeri, subofiţeri, maiştri militari şi agenţi de poliţie ale Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”, respectiv ale şcolilor postliceale ale MAI”, a mai transmis MAI.

Situaţia privind deficitul de personal în rândul principalelor structuri al ministerului se prezintă astfel:

– Poliţia Română: 20,27%

– Poliţia de Frontieră Română: 20,32%

– Jandarmeria Română: 21,69%

– Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă: 24,86%.

Precizăm că, având în vedere reorganizarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, cu scopul de eficientizare a activităţilor şi a misiunilor specifice pentru îmbunătăţirea serviciului poliţienesc, posturile aferente acestui inspectorat şi cele adiacente demersului de reorganizare instituţională, vor fi încadrate cu prioritate. Încadrarea posturilor aprobate prin memorandum se va efectua etapizat. Calendarul concursurilor şi al examenelor va fi anunţat public de fiecare structură în parte, anunţurile putând fi consultate, la momentul respectiv, pe platforma hub.mai.gov.ro”, a mai trransmis MAI.

Alte articole

18 nov. 2024 3.08 pm

Un tânăr din anturajul lui Vlad Pascu, Tudor Duma, zis Maru, a fost condamnat, luni, de Tribunalul Bucureşti, la patru ani şi trei luni de închisoare pentru de trafic de droguri de risc în formă…

12 apr. 2024 12.59 pm

CFR a transmis că suplimentează numărul trenurilor, în minivacanţa de 1 Mai şi Paşte, fiind introduse garnituri suplimentare către destinaţiile de vacanţă. Cu prilejul minivacanţei de 1 Mai…

18 iul. 2024 11.37 am

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, astăzi, la începutul şedinţei de Guvern, că va fi acordată o nouă tranşă de 250 de lei pentru persoanele defavorizate şi pentru pensionarii cu venituri sub…

11 iul. 2023 5.26 pm

La data de 10 iulie a.c., în jurul orei 20.10, polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu au fost sesizați cu privire la faptul că, pe D.N. 2A, s-a produs un accident rutier (tamponare). Polițiștii…

29 nov. 2023 3.42 pm

Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, legea privind sistemul public de pensii. Noua lege prevede creșterea pensiilor cu 13,8% de la 1 ianuarie…

14 nov. 2024 6.43 pm

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă joi că a decis prelungirea termenului pentru aplicarea amnistiei fiscale, până la data de 20 decembrie 2024, în condiţiile în care 120.000 de contribuabili…