Ultimele stiri

Prezentare de carte: ”De ce eșuează națiunile – originile puterii, ale prosperității și ale sărăciei”

(autori: Daron Acemoglu, James A.Robinson, Editura Litera, București, 2016)

 

 Încă din prefață autorii cărții, Daron Acemoglu (profesor de economie la Massachusetts Institute of Technology) și James A. Robinson (politolog și economist britanic, profesor la Universitatea Harvard) ne atenționează că lucrarea tratează ”subiectul diferențelor enorme de venit și de standard de viață care separă țările bogate ale lumii, ca Statele Unite, Marea Britanie și Germania, de cele sărace, precum țările din Africa Subsahariană, America Centrală și Asia de Sud”.

 Lucrarea aduce un element de noutate când analizează fenomenul dezvoltării. Dacă până acum studiile culpabilizau geografia, cultura, religia, bolile pentru eșecul unor națiuni, cei doi specialiști în dezvoltare arată cu degetul spre instituțiile economice și politice extractive și incluzive. ”Axul central al teoriei noastre îl reprezintă legătura dintre instituțiile economice și politice incluzive și prosperitate” afirmă D.A. și J.A.R.

Instituțiile economice incluzive în viziunea autorilor înseamnă că acestea ”impun respectarea drepturilor de proprietate, creează egalitate de șanse și încurajează investițiile în noi tehnologii și competențe, conduc la creștere economică mai mult decât instituțiile economice extractive, care sunt organizate astfel încât cei puțini să extragă resurse de la cei mulți, care nu reușesc să protejeze drepturile de proprietate, și să ofere stimulente pentru activitatea economică”.

În primul capitol intitulat ”Atât de aproape și, totuși atât de departe” prezintă cazul orașului Nogales, împărțit în două de un gard. Partea dinspre Nord, Nogales, Arizona aparținând de districtul Santa Cruz (S.U.A); aici venitul unei gospodării medii depășește 30.000 de dolar pe an, copii merg la școală, speranța de viață este ridicată, au un sistem public de sănătate bine pus la punct, participă activ la viața socială. Partea dinspre Sud, Nogales, Sonora, aprține Mexicului; situația aici se prezintă astfel: venitul mediu al unei gospodării este aproximativ o treime din venitul mediu al unei gospodării din Nogales, Arizona, mulți adolescenți nu merg la școală, există un grad ridicat al mortalității infantile, cetățenii nu au acces la servicii publice, drumurile sunt proaste, un nivel ridicat de corupție.

Pe bună dreptate autorii se întreabă: ”Cum e posibil ca două jumătăți ale practic aceluiași oraș să fie atât de diferite? Nu există diferențe în ceea ce privește geografia, clima sau tipurile de boli răspândite în zonă, fiindcă nimic nu restricționează trecerea microbilor din Statele Unite în Mexic și invers” (p.16). Cauza acestor discrepanțe atât de evidente se află în calitatea instituțiilor existente în cele două părți ale orașului Nogales.

Lucrarea a fost concepută prin prisma convingeri autorilor că doar calitatea instituțiile pot crea aceste diferențe majore de dezvoltare. Se exemplifică și diferența de dezvoltare dintre Coreea de Sud și Coreea de Nord, dintre Vietnamul de Sud și Vietnamul de Nord.

Cititorul poate lua contact cu evoluția de-a lungul istoriei a instituțiilor care au guvernat statele lumii. Foarte interesantă este analiza comparativă dintre instituțiile din America de Sud și instituțiile din America de Nord. Se neagă în totalitate conceptul de path dependence (dependența de calea aleasă) care pune accent pe importanța istoriei în evoluția statelor.

D.A. și J. A. R. nu se sfiesc să pună în evidență contrastul dintre modurile în care Carlos Slim și Bill Gates au devenit cei mai bogați doi oameni din lume; tratează separat ascensiunea lui Bill Gates (a inventat Microsoft) și ascensiunea lui Carlos Slim (a achiziționat compania Telmex, monopolul mexican de telecomunicații). Las cititorului plăcerea de a pătrunde în intimitatea acestor ascensiuni atât de diferite.

Autorii se opresc și asupra instituțiilor care au guvernat URSS în perioada stalinistă când se credea că Occidentul va fi depășit din punct de vedere economic de economia planificată de tip sovietic(cu instituții extractive). Nikita Hrușciov a afirmat în 1956, în fața diplomaților occidentali, că ”vom îngropa Occidentul” (p.135).

În capitolul 5 autorii sunt tranșanți: ”Dar, dacă majoritatea societăților din istorie au la bază instituții economice extractive, oare acest lucru înseamnă că nu se produce niciodată creștere? Evident că nu. Instituțiile extractive, prin însăși logica lor, trebuie să genereze bogăție pentru a avea ce extrage”.

Concluzia autorilor este că ”țările sărace sunt sărace întrucât cei care dețin puterea fac alegeri care generează sărăcie”, iar dobândirea prosperității ”depine de rezolvarea unor probleme politice elementare” (p.76).

Indiscutabil lucrarea de față poate fi o lectură utilă pentru politicieni, pentru funcționarii publici, pentru parlamentari, pentru membrii guvernului întrucât fiecare dintre acești pot contribui la modelarea instituțiilor poltice și economice.

 

 

Alte articole

18 mai 2021 10.24 am

  ONG-urile dobrogene au răspuns PREZENT la cea de-a XX-a ediție a Săptămânii Naţionale a Voluntariatului (SNV). Voluntarii Asociației Centrului European pentru Diversitate din Tulcea (Centrul…

09 aug. 2024 3.08 pm

Liderul PNL Nicolae Ciucă îi dă replica liderului PSD, premierul Marcel Ciolacu după ce acesta a lansat noi ironii la adresa cărţii sale „Un ostaş în slujba ţării!”, transmiţându-i să…

09 mart. 2024 1.06 pm

  Cartea ”Avuția și sărăcia națiunilor – de ce unele țări sunt atât de bogate, iar altele atât de sărace” a fost publicată la Editura Polirom, Iași, 2013, traducere de Lucia…

07 aug. 2024 6.07 pm

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, fost întrebat, miercuri, în timpul unei vizite pe şantierul Autostrăzii A7 din judeţul Buzău, ce părere are despre faptul că panourile prin care este…

09 aug. 2024 2.56 pm

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că liderul PNL, Nicolae Ciucă, îi transmite de două luni că îi va oferi cartea pe care o va tipări. „Nu m-a solicitat domnul Ciucă pentru prefaţă”,…

08 sept. 2024 6.28 pm

Nicolae Ciucă, președintele PNL, și-a prezentat cartea intitulată „În slujba țării” alături de scriitorul Mircea Dinescu, la Cetate, în județul Dolj. Evenimentul a avut loc în cadrul emisiunii…