Ultimele stiri

Alexei Navalnîi, cel mai mare critic al lui Vladimir Putin, a murit în închisoare

Sursă foto: Revista 22

Opozantul rus Aleksei Navalnîi, inamicul numărul unu al lui Vladimir Putin, a murit vineri într-o închisoare în Arctica, în care ispăşea 19 ani de închisoare, anunţă serviciile penitenciare (FSIN), relatează AFP, citată de news.ro.

La 16 februarie 2024, în centrul Penitenciar nr. 3, deţinutul Navalnîi A. A, s-a simţit rău după o plimbare (…). cauzele morţii sunt pe cale să fie stabilite”, anunţă într-un comunicat fialiala FSIN din regiunea arctică Iamal.

Vladimir Putin, președintele Rusiei, a fost informat vineri cu privire la decesul activistului  anticorupție în vârstă de 47 de ani. Kremlinul a anunțat că serviciile penitenciare efectuează verificări și clarificări cu privire la cauza decesului. Activistul ispășea o pedeapsă de 19 ani de închisoare pentru „extremism”, în condiții dificile.

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, transmite vineri că Alexei Navalnîi, care a murit în închisoare, a fost o voce fermă pentru democraţie şi transparenţă în Rusia, iar lupta sa împotriva corupţiei şi pentru drepturile omului nu va fi uitată. Ciucă afirmă că această pierdere tragică subliniază nevoia urgentă de democraţie reală în Rusia.

Profund întristat de vestea decesului lui Alexei Navalnîi. O voce fermă pentru democraţie şi transparenţă în Rusia, lupta sa împotriva corupţiei şi pentru drepturile omului nu va fi uitată. Această pierdere tragică subliniază nevoia urgentă de democraţie reală în Rusia”, a transmis preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, într-un mesaj pe X.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, într-o conferinţă de presă comună, la Berlin, cu cancelarul german Olaf Scholz, că preşedintele rus Vladimir Putin trebuie ”să dea socoteală pentru crimele sale”, relatează AFP.

Mie îmi este evident că (Aleksei Navalnîi) a fost ucis ca unul dintre alţii mii care au fost torturaţi până la moarte din cauza unei singure persoane, Putin, care nu-şi face griji cu privire la cine va muri, atât timp cât el îşi păstrează poziţia. Putin va trebui să dea socoteală pentru crimele sale”, a spus el, potrivit news.ro.

Alte articole

13 oct. 2023 8.38 pm

Purtătorul de cuvânt al Ministerului român de Afaceri Externe, Radu Filip, a declarat, vineri seară, la emisiunea „LIVE”, de la Digi24, că, în prezent, sunt 350 de români în Fâșia Gaza.…

22 oct. 2024 5.05 pm

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că posibilitatea de a începe negocieri de pace cu Rusia depinde în mare măsură de rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA din noiembrie 2024.…

14 dec. 2023 12.50 pm

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a transmis un comunicat de presă, prin care anunţă că, astăzi, a fost găsit un crater de 1,5 metri adâncime, ca urmare a prăbuşirii necontrolate a unei…

05 mart. 2023 1.31 pm

Autoritățile ucrainene acuză Rusia că încearcă să exporte un fenomen improbabil: bande de adolescenți inspirate de un joc anime japonez care ies pe străzi pentru bătăi în masă, arată CNN.…

04 oct. 2024 6.08 pm

Volodimir Zelenski îndeamnă tot mai insistent aliaţii din NATO să ajute la interceptarea rachetelor şi dronelor ruseşti deasupra Ucrainei, aşa cum fac în cazul Israelului. Statele Unite transmit…

18 feb. 2025 6.20 pm

Statele Unite au început „să înţeleagă mai bine” poziţia Moscovei, se declară convins ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, după întâlnirea sa, marţi, în Arabia Saudită, cu secretarul…