Comisarii din cadrul CJPC Constanța au făcut un control la restaurantul Serenada din Năvodari, deținut de cunoscutul artist Laurențiu Duță, împreună cu sora sa, Aida Duță.
În urmă desfășurării unei acțiuni de control la cercetarea unei fișe de informație privind existența abaterilor de la prevederile legale la punctul de lucru al SC TITAN ART SRL- restaurantul Serenadă stradă Rândunelelor, Năvodari s-au aplicat următoarele sancțiuni:
– o amendă în valoare totală de 7000 lei
– un avertisment pentru existența practicilor comerciale înșelătoare (declara în meniu că utilizează smântână și de fapt utilizează produse pe baza de grăsimi vegetale)
– s-au oprit definitiv de la comercializare și s-au retras din circuitul consumului uman produse alimentare neconforme în valoare de 694 lei
Abaterile de la legislație constatate de comisarii CJPC Constanța, în timpul controlului, s-au referit la:
– blocul alimentar prezintă mici depuneri de grăsime
– depozitarea ciorbelor, preparate în ziua anterioară controlului, în frigider
– materii prime și preparate culinare nesigure care nu prezintă elemente de identificare și caracterizare
– se reutilizeaza ambalajele produselor alimentare pentru păstrarea preparatelor culinare sunt necesare vase din inox sau material plastic recomandat pentru unitățile de alimentație publică)
– se utilizează burete de sârmă
– utilizează cuțite cu nituri ce nu pot fi igienizate eficient și complet.