Ultimele stiri

Pompierii tulceni au salvat un căţel care căzuse într-o groapă adâncă de 30 de metri. “În orice moment se putea surpa punând în pericol viața salvatorului”

Sursă foto: ISU Tulcea

În cursul zilei de astăzi, pompierii tulceni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui cățel căzut într-o groapă adâncă de aproximativ 30 m, în localitatea Mineri, județul Tulcea.

Apelul la numărul unic de urgență 112 a venit din partea unor cetățeni care au auzit lătratul patrupedului, acesta aflându-se pe fundul gropii de aproximativ 3 zile, neavând nicio șansă să iasă singur.

Către locul indicat de apelant au fost direcționate două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, formate din 7 subofițeri, dintre care și 2 alpiniști cu o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă.

După efectuarea misiunii de recunoaștere, echipajele au constatat că pentru misiunea de salvare, nu se poate folosi un dispozitiv special pentru coborârea salvatorilor în rapel, fiind necesar ca pompierii să se asigure de autoscară, cu echipamente specifice utilizate în astfel de misiuni.

La coborârea salvatorului, cățelul a lătrat bucuros știind că urmează să fie eliberat, acesta fiind și un semn bun pentru pompieri deoarece le-a confirmat faptul că se află încă în viață.

După aproximativ 3 ore, pompierii au reușit extragă animalul în siguranță. Privirea plină de recunoștință a patrupedului a fost recompensa cea mai mare pe care pompierii au primit-o pentru efortul pe care l-au depus.

Intervenția a fost dificilă, ținând cont de adâncimea gropii, de faptul că în interiorul acesteia era o altă groapă mai mică unde se afla poziționat câinele, iar în orice moment aceasta se putea surpa punând în pericol viața salvatorului, dar și din cauza vântului care bătea cu putere îngreunând intervenția.

Alte articole

29 dec. 2023 10.59 am

Benzina se va scumpi cu 29 bani/l, iar motorina cu 26 bani/l în prima zi a anului viitor, în urma deciziei Guvernului de a actualiza nivelul accizelor cu rata inflaţiei, urmând ca o majorare cu alţi…

13 mart. 2023 7.26 pm

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a 27 de persoane, 13 lucrători vamali și 14 agenți…

27 ian. 2024 11.50 am

Ministrul de Interne, Cătălin Predooiu, a declarat vineri, după Consiliul JAI, că traficul de droguri a devenit la fel de periculos pentru UE precum terorismui şi trebuie acţionat cu aceeaşi concertare…

22 ian. 2024 5.32 pm

Meteorologii au anunţat, astăzi, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Astfel, în perioada 22 ianuarie – 4 februarie, vremea se va răci şi sunt aşteptate precipitații în…

24 apr. 2023 4.56 pm

Andrei Pleșu, Teodor Baconschi, Ana Blandiana, Adrian Papahagi, Radu Carp și alte personalități din domenii diverse precum educație, cercetare sau jurnalism, au lansat o scrisoare către Patriarhul…

08 mai 2024 5.31 pm

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au transmis, miercuri, că au elaborat mai multe atenţionări necesare consumatorilor atunci când achiziţionează legume şi…