USR Constanța a organizat astăzi, 7 februarie, o conferință de presă susținută de deputatul Stelian Ion, care a fost desemnat, cu unanimitate de voturi, candidatul pentru funcția de primar al municipiului Constanța, din partea USR.
Le mulțumesc colegilor care mi-au oferit această onoare de a fi candidat în numele USR pentru această funcție importantă de primar la municipiului Constanța. Va urma o negociere în cadrul alianței pentru desemnarea candidatului unic la Primăria Constanța din partea alianței. Când intru într-o astfel de poziție, când îmi asum o astfel de responsabilitate, nu mă joc, o fac cu toată energia și cu toată încrederea așa încât vom porni discuțiile de unde le-am lăsat în 2020 când eram noi, cei din USR, foarte aproape să câștigăm inclusiv funcția de primar al municipiului Constanța”, a declarat Stelian Ion.
El a menționat că din punctul de vedere al constănțenilor cu care a discutat de-a lungul timpului, Constanța se află pe un drum greșit, iar lucrurile sunt chiar mai rele decât în 2020. „Din punctul nostru de vedere, este un dezastru absolut”, a subliniat liderul USR.
După peste 30 de ani de administrare defectuoasă PSD-PNL în constanța, marea întrebare este dacă de place așa și dacă mai vrem. Eu am convingerea că toți constănțenii, după atâta bătaie de joc, s-au săturat și vor să se schimbe ceva. Cum, de altfel, și-au pus speranța și în 2020, numai că, după alegeri, trădarea care a avut loc la nivel național din partea lui Klaus Iohannis, asta s-a întâmplat și la nivelul Constanței”, a mai spus Stelian Ion.
Președintele USR Constanța a subliniat că primarul Vergil Chitac a candidat în 2020 cu promisiunea ca va schimba Constanța de PSD și nu a făcut altceva decât să îi readucă la guvernarea locală.

Așadar a mințit cu nerușinare. A mințit fără nicio reținere și și-a bătut joc de speranțele multor constănțeni care l-au votat atunci, crezând că vor scăpa de aroganță, de pesedisme, adică de căpușarea banilor publici, de afaceri de tot felul (…) Vă dau o veste proastă: caracatița care avea multe tentacule în 2000 se reface și e mult mai puternică. Pentru a scăpa de această caracatiță trebuie să ne mobilizăm cu toții, cei care nu avem nici o legătură cu această zonă ocultă, dubioasă (…) Felix Stroe are relații foarte bune cu primarul actual Vergil Chițac iar Vergil Chițac are relații foarte bune și cu Ion Dumitrache căruia îi promovează interesele imobiliare în cadrul Primăriei Constanța”, a mai declarat Stelian Ion.
El a subliniat că lucrurile nu sunt deloc în regulă în Constanța, care putea fi un oraș de top, iar din 2020, lucrurile nu s-au schimbat deloc în bine, ci în rău.
Vergil Chițac a făcut praf Constanța de la un cap la altul, gestionând extrem de prost lucrările pe marile șantiere ale orașului. Mă refer în principal la lucrările de reabilitare ale bulevardelor, ale zonelor stradale, pietonale din Constanța. Aceste lucrări nu aru fost etapizate, s-a pornit de la un capăt la altul, s-au decopertat kilometri întregi de bulevarde și de străzi și s-au lăsat așa cu anii, nu s-a asfaltat decât după foarte mult timp”, a mai declarat președintele USR Constanța.