Ultimele stiri

Vlad Pascu vrea să plătească daune morale familiilor tinerilor ucişi în accidentul de la 2 Mai. Tatăl Robertei: „Nu îmi trebuie bani. Mie îmi trebuie copilul înapoi”

Sursă foto: playsport.ro

Vlad Pascu, tânărul care a urcat drogat la volan şi a luat două vieţi, vrea să le plătească daune morale familiilor celor doi tineri ucişi în accidentul cumplit de la 2 Mai.

Potrivit observatornews.ro, avocații rudelor au primit propuneri de mediere și au fost invitați la discuții. Adresa trimisă de Vlad Pascu a ajuns la familiile victimelor vineri dimineață, după ce un reprezentant al biroului de mediere a venit personal pentru a lăsa documentul avocaţilor.

Familiile celor doi tineri nu sunt, însă, impresionaţi de gestul acestuia şi cred că tânărul încearcă să mai reducă din pedeapsa pe care o va primi la finalul procesului.

E josnic. Să facem o mediere ca să îmi cumpere sufletul copilului meu? Niciodată! Eu am din ce să trăiesc, nu îmi trebuie bani. Mie îmi trebuie copilul înapoi. Se mai poate? Nu se mai poate. Eu nu am ce discuta cu oamenii ăștia niciodată în viața mea”, a spus Cătălin Dragomir, tatăl fetei omorâte, pentru observatornews.ro.

El susţine că îi va chema în instanţă şi va face demersuri împotriva tuturor poliţiştilor care l-au lăsat pe Pascu liber înainte de producerea accidentului.

Mare atenţie şi pentru domnii, doamnele din magistratură de la Mangalia! Să nu încerce să facă cineva ceva, vreo nefăcută. Sunt cu ochii pe ei. Poliţia Română, care a fost atunci de l-au dat deoparte să nu păţească Vlad Pascu ceva, poliţiştii de la Rutieră, eu îi voi chema în instanţă şi pe dumnealor. Sunt la fel de vinovaţi ca şi Vlad Pascu, doar că nu au fost fizic la volanul maşinii”, a declarat Cătălin Ştefan Dragomir.

Tatăl lui Sebastian spune că nu va participa la discuția inițiată de Vlad Pascu.

Încercarea respectivă se arată și în adresa de mediere cu privire la plata unor despăgubiri morale care ar diminua impactul moral. Este clar că ceva atât de impersonal precum încercarea de mediere nu ar putea să însemne nimic altceva decât o încercare tot pentru el și tot o chestiune egocentristă”, a declarat Adrian Cuculis, avocatul victimelor, pentru sursa citată.

Vlad Pascu este în continuare în arest: Vlad Pascu, tânărul care a provocat tragedia de la 2 Mai, rămâne în arest preventiv. Decizia Judecătoriei Mangalia nu este definitivă

Alte articole

30 iun. 2024 2.19 pm

Ministerul Educaţiei a anunţat că probele scrise din prima sesiune a Bacalaureatului se vor desfăşura între 1 – 5 iulie în 477 de centre, iar 134.000 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină…

19 mart. 2024 11.02 am

Meteorologii anunţă că, până joi seară, vor fi ninsori în nordul şi centrul Moldovei şi precipitaţii mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul şi estul…

25 apr. 2024 1.37 pm

UPDATE 26 aprilie. Un număr de 42 de persoane au fost evacuate din blocurile situate pe strada 23 August din oraşul prahovean Slănic, decizia fiind luată în condiţiile în care, joi dimineaţă,…

02 mart. 2024 10.06 am

Au trecut doi ani de la seara fatidică în care opt militari români au căzut la datorie într-o tragedie aviatică care a avut loc la Gura Dobrogei. Un MiG LanceR care executa o misiune de patrulare…

11 oct. 2023 10.03 am

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, miercuri, că alţi 283 de cetăţeni români au revenit în ţară din Israel, inclusiv prin Iordania. Românii au ajuns în ţară cu trei curse Tarom –…

26 feb. 2024 12.36 pm

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, şi-a exprimat îngrijorarea sa în legătură cu incidentul în care o judecătoare din Mangalia ar fi întrebat dacă una dintre victimele ucise în accidentul de…