Ultimele stiri

USR, PMP şi Forţa Dreptei şi-au anunţat lista comună pentru europarlamentare. Drulă: Construim o alternativă de dreapta puternică la guvernarea coruptă PSD-PNL

Astăzi, a avut loc un eveniment comun prin care USR, PMP şi Forţa Dreptei şi-au prezentat structura listei comune pentru europarlamentare şi programul alianţei Dreapta Unită.

Le mulţumesc colegilor din Comitetul Politic pentru votul de astăzi. Suntem hotărâţi să construim o alternativă de dreapta puternică la guvernarea coruptă PSD-PNL. Le mulţumesc lui Eugen şi Ludovic pentru deschiderea şi înţelepciunea pe care au avut-o pe parcursul discuţiilor pe care le-am avut în ultimele luni ca să construim această alianţă. Ne uneşte astăzi dorinţa de a construi o forţă politică pregătită să câştige alegerile, să dea o nouă guvernare şi să modernizeze România. Vrem o Românie puternică în Uniunea Europeană. Iar o Românie puternică în Europa este o Românie liberală, deschisă şi modernă. Acesta este angajamentul pe care ni-l luăm în faţa alegătorilor. Că vom schimba România şi o vom transforma într-o ţară modernă. Asta îmi doresc pentru băieţii mei. De-asta m-am întors în România. De-asta am intrat în politică”, a declarat Cătălin Drulă, preşedintele USR.

 

2024 este anul schimbării pentru România, iar prin alianţa Dreapta Unită vom lupta cu toată forţa împotriva PSD şi PNL, două partide care nu cunosc altceva în afară de minciună, demagogie şi manipulare. Cred cu tărie că românii aşteaptă această alianţă de ceva timp, pentru că au nevoie de o alternativă, au nevoie să ştie că se poate trăi într-o Românie europeană şi modernă, care pune preţ pe munca cinstită, pe responsabilitatea faţă de banul public, pe predictibilitate şi meritocraţie. Vom lupta de la egal la egal cu PSD şi PNL, să câştigăm alegerile europarlamentare, să fim cei mai buni la locale, să obţinem cele mai multe mandate în viitorul parlament şi să trimitem un adevărat preşedinte de Dreapta la Cotroceni!”, a declarat Eugen Tomac, preşedintele PMP.

 

România are nevoie de seriozitate, România are nevoie de profesionalism, România are nevoie de oameni cu scaun la cap, nu de oameni care fac spectacole de circ în momentul în care îi întrebi de soluţii care stau în picioare. Alianţa Dreapta Unită este cea care se va dovedi că este altceva, o soluţie de o calitate cu mult mai bună decât sunt în stare să ofere, în mod direct, PSD şi PNL sau, în mod indirect, prin pseudo-opoziţia AUR”, a declarat Ludovic Orban, preşedintele Forţa Dreptei.

 

Dreapta Unită reprezintă garanţia că România rămâne parte din Europa şi că modernizarea ţării va continua. Iar Angajamentul Dreptei Unite pentru România modernă, cu cele 12 priorităţi identificate, reflectă susţinerea necondiţionată pe care USR, PMP şi Forţa Dreptei o acordă economiei de piaţă, liberului schimb şi liberei circulaţii, coeziunii economice, sociale şi teritoriale, solidarităţii între ţările UE”, a transmis USR.

Cele 12 priorităţi ale Dreptei Unite pentru a finaliza integrarea europeană şi modernizarea României sunt:

1. România, cu adevărat în Schengen
2. Un trai european pentru români. Stabilitate economică prin trecerea la Euro, prosperitate prin industrializare, comerţ şi inovare
3. Reforma statului şi anticorupţia vor continua
4. Democraţie, drepturi fundamentale şi stat de drept – apărăm Uniunea împotriva derapajelor iliberale chiar la noi acasă
5. Sănătate şi Educaţie pentru români la standarde europene
6. Fonduri UE pentru modernizarea României, cheltuite mai eficient şi cu impact mai mare
7. Agricultură şi clasa de mijloc din rural – aducem finanţarea pentru fermele de familie la nivel european
8. Unirea cu Moldova în Uniunea Europeană
9. Ne asumăm rolul de ţară mare – contribuţia României la reforma UE
10. Apărăm drepturile românilor lucrători în Europa la venituri şi pensii decente
11. O Europă prosperă cu un mediu curat
12. Armatele europene, mai bine integrate în NATO şi mai bine pregătite să răspundă împreună provocărilor

Alte articole

27 mai 2022 1.02 pm

  Primarul Constanței, Vergil Chițac, a fost învins, vineri, în cursa pentru funcția de vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale de senatorul PNL, Virgil Guran, în…

15 feb. 2021 5.43 pm

  Vicepremierul Dan Barna a anunţat luni, după încheierea şedinţei Coaliţiei de la guvernare, că miercuri se va vota pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Acesta a mai…

07 ian. 2021 1.58 pm

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a afirmat joi că nu este oportună creşterea vârstei de pensionare a magistraţilor, însă va propune abrogarea textului de lege referitor la pensionarea anticipată.…

02 mart. 2022 4.33 pm

  Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine joi la București, anunță Administrația Prezidențială. Aceasta se va întâlni cu președintele României, Klaus Iohannis, începând…

07 apr. 2022 4.04 pm

  UPDATE: Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria. Aceasta se afla la granița cu Grecia, în Kulata. Elena Udrea se afla cu un bărbat în mașină în momentul reținerii sale în Bulgaria, au…

17 iun. 2022 12.41 pm

  Viorica Dăncilă, președintele partidului NOI, a declarat, joi seara, la Realitatea Plus, că nu s-ar teme de o confruntare la prezidențiale cu procurorul șef al Parchetului European, Laura…