Ultimele stiri

Un bărbat din județul Constanța este cercetat după ce a huiduit în timpul ceremonialului organizat de Ziua Unirii Principatelor Române, la Tulcea

Sursă foto: Facebook/Consiliul Județean Tulcea

Un bărbat din judeţul Constanţa este cercetat de jandarmii tulceni, după ce a huiduit, miercuri, în Piaţa Tricolorului, în timpul discursurilor susţinute de autorităţi, cu prilejul ceremonialului organizat de Ziua Unirii Principatelor Române.

Huiduielile şi insultele adresate autorităţilor au fost urmate de retragerea individului din mulţime şi reţinerea acestuia de către lucrătorii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) pentru cercetări.

Bărbatul a fost identificat şi se vor lua măsurile legale în termenul prevăzut de lege. Termenul prevăzut de lege este de 6 luni”, a precizat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al IJJ, Anca Şerban.

Incidentul nu a oprit discursurile autorităţilor, la finele cărora, alături de tulcenii prezenţi la eveniment, au jucat într-o horă.

Potrivit primarului Ştefan Ilie, bărbatul din judeţul Constanţa care este cercetat de IJJ a încheiat în urmă cu mai mulţi ani mai multe contracte cu autoritatea locală pentru execuţia unor lucrări, însă contractele au fost reziliate, din cauză că nu îşi îndeplinea obligaţiile.

În plus, bărbatul este acuzat şi de hărţuire.

Mi-a trimis pe telefonul personal ameninţări şi jigniri, motiv pentru care am făcut plângere penală împotriva acestuia pentru hărţuire”, a menţionat primarul Ştefan Ilie.

Alte articole

21 mart. 2021 12.06 pm

  Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică, o informare meteorologică pentru întreaga țară. Aceasta intră în vigoare de la ora 23:00 și se încheie marți, 23 martie, la…

11 oct. 2023 1.50 pm

Senatul a adoptat, marţi, legea pensiilor speciale, prin punerea acesteia în acord cu decizia Curții Constituționale. Au fost înregistrate 89 voturi „pentru”, 16 „împotrivă” şi o abţinere,…

29 mart. 2024 11.29 am

Ministerul Apărării Naționale a transmis vineri, 29 martie, că „elemente ale unei posibile drone, identificate în Insula Mare a Brăilei”. Reacția vine după ce mulți localnici din zonă au…

03 feb. 2023 2.40 am

În perioada 1–2 februarie 2023 a avut loc la Sofia, în Bulgaria, Conferința Ministerială „Managementul eficient al frontierelor externe ale UE”, organizată de Bulgaria. La reuniune au participat…

12 feb. 2024 1.28 pm

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, astăzi, că stadiul lucrărilor pe tronsonul 2 al Autostrăzii A7, între Ploiești și Buzău, este de aproximativ 45%, iar obiectivul său este…

13 feb. 2024 6.56 pm

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că problemele în utilizarea sistemului informatic Hipocrate, afectat de un atac cibernetic, s-au remediat la unele dintre unitățile sanitare.…