Ultimele stiri

Ministrul de Interne: Combaterea traficului de droguri rămâne o prioritate. Trebuie să acţionăm concentrat, la nivelul Portului Constanţa, la nivelul instituţiilor vamale

Sursă foto: Ministerul de Interne

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a participat la Anvers, în Belgia, la lansarea unei platforme de luptă împotriva traficului de droguri în Europa.

Am participat astăzi la Anvers, în Belgia, la lansarea unei noi platforme de luptă împotriva traficului de droguri în Europa. Anual, Europa este inundată de cantităţi mari de droguri, care intră în statele membre prin marile porturi, prin intermediul crimei organizate, prin intermediul corupţiei, prin intermediul şantajului, a ameninţărilor şi a unui complex de infracţiuni care sunt adevărate ameninţări la adresa securităţii naţionale a statelor membre.

România va continua şi ea acest efort de combatere a drogurilor. Am lansat, anul trecut, o serie de acţiuni operative la nivelul Poliţiei Române, care s-au concretizat în numeroase acţiuni de destrămare a grupurilor de crimă organizată. Aceste acţiuni vor continua şi în anul 2024. La nivelul CSAT funcţionează un grup de lucru care va coordona efortul integrat al mai multor instituţii pentru combaterea traficului de droguri”, a precizat Cătălin Predoiu.

În final, ministrul a dat asigurări că pentru România combaterea traficului de droguri rămâne o prioritate.

Doresc să asigur publicul din România că, în ciuda agendei extrem de complexe din anul 2024 din punct de vedere politic, pentru MAI şi pentru mine personal combaterea traficului de droguri rămâne o prioritate, o prioritate pe care o voi aborda cu acţiuni concrete şi la nivelul Poliţiei Române. Dar, subliniez, doar eforturile Poliţiei nu sunt suficiente. Aici trebuie să acţionăm concentrat, la nivelul Portului Constanţa, la nivelul instituţiilor vamale, la nivelul Poliţiei de Frontieră, la nivelul instituţiilor care coordonează transporturi şi activităţi logistice şi financiare din România. Toate aceste instituţii trebuie să coopereze, pentru a lansa un efort pe termen lung la nivel naţional şi, integrat, european”, a concluzionat Cătălin Predoiu.

Alte articole

17 nov. 2023 3.51 pm

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul…

15 feb. 2024 4.01 pm

În cursul zilei de astăzi, 15 februarie, pompierii Detașamentului Tulcea au fost solicitați să intervină pentru înlăturarea efectelor produse de un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească,…

28 oct. 2022 12.26 pm

Pe rețelele de socializare au apărut mai multe videoclipuri filmate în Parcul Tăbăcăriei, începând cu 27 octombrie 2022. Potrivit informațiilor de la martorii evenimentului, conflictul ar fi…

09 feb. 2022 12.43 pm

  Detaşamentul de forţe întrunite constituit de Regimentul 2 Cavalerie al Forţelor Terestre ale SUA care va veni în România a început, miercuri, pregătirile finale pentru dislocarea din Germania,…

25 mart. 2024 10.04 am

Un avion Tarom care a decolat duminică seară de la București, cu destinația Chişinău, a revenit pe Aeroportul „Henri Coandă” din cauza unei defecțiuni tehnice după ce ar fi fost lovit de…

11 dec. 2023 9.54 pm

Pompierii detașamentului Tulcea au intervint cu două autospeciale de stingere pentru limitarea efectelor unui incendiu produs la o casă de locuit din municipiul Tulcea. La ajungerea echipajelor de…