Meteorologii au emis o informare de precipitaţii moderate cantitativ, depuneri de polei şi intensificări ale vântului, valabilă până marţi seară în cea mai mare parte a regiunilor ţării.
ANM a emis, luni, o informare meteorologică. Aceasta a intrat în vigoare la ora 10.00 şi este valabilă până marţi, la ora 18.00.
În intervalul menţionat aria precipitaţiilor va fi în extindere treptată începând din vest. Va ninge şi se va depune strat de zăpadă, pe parcursul zilei de luni în zona Munţilor Apuseni şi în jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali, iar în noaptea de luni spre marţi (15 /16 ianuarie) şi în restul zonei montane, precum şi în regiunile intracarpatice”, a transmis ANM.
Sursa citată a precizat că, izolat, în zona de munte se vor acumula cantităţi de apă de 10…15 l/mp.
În regiunile sudice şi estice, în noaptea de luni spre marţi, pe arii restrânse vor fi depuneri de polei”, a mai transmis ANM.
Meteorologii anunţă, de asemenea, că, temporar, vântul va prezenta intensificări la munte, cu precădere în zona înaltă, unde vor fi rafale în general de 60…80 km/h viscolind zăpadă.
Vântul se va intensifica şi în zonele joase de relief, cu viteze mai mari pe parcursul zilei de marţi (16 ianuarie), când în sudul Olteniei şi al Transilvaniei şi în sud-vestul Munteniei se vor atinge viteze de 45…60 km/h”, a mai transmis ANM.