Ultimele stiri

JUDEȚUL CONSTANȚA. S-au tras focuri de armă pentru prinderea unui șofer care nu a oprit la semnalele polițiștilor – în mașină se aflau și o femeie cu un copilaș în brațe

Sursă foto: IPJ Constanța

Sâmbătă, 13 ianuarie, în jurul orei 11.20, un polițist din cadrul Serviciului Rutier a observat, pe D.C. 47, între localităȚile Izvoarele și Coslugea, un autoturism al cărui șofer a virat brusc pe un drum de pământ, la vederea autospecialei de poliție.

Polițistul a efectuat semnale acustice și luminoase, în vederea opririi acestuia, dar conducătorul auto și-a continuat deplasarea.

Polițistul a pornit în urmărirea acestuia, observând că, pe locul din pasagerului din dreapta față se află o femeie ce ține în brațe un minor, de aproximativ un an.

După aproximativ cinci kilometri, conducătorul auto a abandonat autoturismul și a fugit. Polițistul a pornit în urmărirea acestuia, procedând la efectuarea somațiilor verbale legale. Deoarece bărbatul nu s-a supus, a executat un foc de avertisment, în plan vertical, cu armamentul din dotare.

Conducătorul auto a reușit să fugă, dar, la scurt timp după aceea, a revenit la fața locului. Acesta a fost identificat în persoana unui bărbat, de 33 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cu ocazia efectuării controlului vehiculului, în autoturism au fost descoperite un motor de barcă și mai multe recipiente goale cu miros specific de benzină, a căror proveniență conducătorul auto nu a putut-o justifica.

În cauză a cercetările continuă, fiind întocmit dosar penal.

Alte articole

11 iun. 2024 11.46 am

Un incendiu ar fi izbucnit marți, 11 iunie, la Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă. Din primele informații, s-ar fi declanșat senzorii de incendiu, iar, potrivit protocolului, clădirea…

fortele navale muzica

03 aug. 2023 1.09 pm

Muzica Militară a Forțelor Navale oferă un plus de culoare evenimentelor pe care Forțele Navale Române le organizează, în perioada 4-15 august, la Constanța, Brăila, Tulcea, Mangalia și București,…

12 aug. 2024 5.26 pm

Casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise joi, 15 august, de Sf. Maria. Abonații pot folosi soluțiile alternative pentru efectuarea plăților,…

07 nov. 2023 11.27 am

Reprezentanții CT Bus reamintesc constănțenilor că stația I.C. Brătianu de pe str. Dezrobirii (zona pod Butelii), pe sensul de mers către Cap de Linie Industrială, este suspendată temporar. Din…

24 oct. 2024 2.00 pm

Miercuri, 23 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au reținut, pentru…

30 aug. 2024 9.22 am

Codul roșu de ploi torențiale, vijelie și grindină a făcut ravagii în sudul litoralului, mai multe case, două curți și un subsol au fost inundate. De asemenea, o creangă a căzut peste trei…