Ultimele stiri

Incendiul de la Ferma Dacilor: Cornel Dinicu rămâne în arest preventiv

Sursă foto: click.ro

Controversatul om de afaceri Cornel Dinicu, administratorul de facto al complexului turistic Ferma Dacilor din Tohani, nu scapă de arestul preventiv. Astăzi, Tribunalul Prahova a respins contestaţiile depuse de cei trei inculpaţi în dosarul deschis de procurori în urma incendiului în care opt oameni au murit.

Instanţa a respins şi contestaţiile Adelinei Elena Ilie şi al administratorului din acte, Adrian Ristin, care au fost plasaţi în arest la domiciliu.

Unul dintre avocaţii lui Dinicu, Iancu Toader, declara, sâmbătă, la Antena 3, că în opinia sa motivarea procurorilor care au cerut arestarea clientului său este ”puerilă” şi că nu există probe certe care să îl incrimineze pe acesta.

Să pleci de la nişte ipoteze empirice, de la simple supoziţii şi probabilităţi – chiar raportul ISU dă nişte ipoteze probabile şi nu trage o concluzie cu caracter tehnico-ştiinţific – pentru a-l anatemiza pe acest om şi a-i pune în cârcă toată această rezoluţie infracţională, mi se pare prea mult la acest moment, când ne aflăm într-o fază incipientă a procesului penal şi trebuie să discutăm strict ce pericol public reprezintă acest om, în drama pe care o trăieşte, să suporte consecinţele celei mai dure măsuri de prevenţie. (…) Dacă la momentul respectiv considerai că nu este un pericol public şi omul a fost lăsat pentru cele creştineşti şi aşa mai departe, nu ai considerat că este un pericol public, brusc, după câteva zile, constaţi că se impune arestarea preventivă subsumat unei motivări puerile cum că dânsul trebuie extras din comunitate deoarece reprezintă un pericol şi aşa s-ar da un exemplu opiniei publice. Or, noi nu judecăm emoţional, nici pentru opinia publică”, declara avocatul, citat de news.ro.

Alte articole

30 oct. 2023 7.56 pm

Tragedie uriașă pe scena artistică! Alexandru Vereb, un tânăr dansator român stabilit în Londra a murit la doar 31 de ani. Alexandru a avut probleme cardiace de care s-a tot îngrijit în ultimii…

04 iun. 2024 6.39 pm

Exerciţiul Ramstein Legacy 24 (RALY24) în domeniul apărare aeriană şi antirachetă integrată (Integrated Air and Missile Defense – IAMD) a început, marţi, la Şcoala de Instruire pentru…

20 dec. 2023 6.02 pm

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională, în…

26 apr. 2021 5.28 pm

  Primăria Constanța, prin SC Confort Urban SRL,  va iniția un proiect de management de trafic în vederea resistematizării rutiere din zona Delfinariu, care tratează problema mobilității…

24 mai 2024 4.27 pm

Scandal în Cernavodă! Edilul Liviu Cristian Negoiță ar fi fost agresat de un preot și o femeie, în plină stradă, în timp ce se îndrepta spre casă. Cazul a fost preluat de procurorii din Medgidia.…

04 ian. 2023 4.13 am

Peste 300 de polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat zilnic, în perioada 30 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023, activități specifice în punctele de trecere precum și…