După ce a simulat că intenţionează să sugă burta, sectorul bugetar a fost lăsat în pace, în zona de confort, pâna la jumătatea anului viitor (zic cei aflaţi la putere!), ceea ce constituie o jubilaţie pentru cei ce populează aparatul de stat. Nici nu se putea altfel deoarece 2024 este un an electoral, cu patru rânduri de alegeri, iar bugetarii formează bazinul electoral loial care trebuie, în schimbul votului, să-şi menţină nivelul de trai glamouros. Nici nu am intrat în anul electoral şi clasa politică a intrat în plin proces de surmenaj reformist, continuând politica scăldatului şi a jonglatului la nivel discursive pentru fermecarea electoratului.
O administraţie ploconită în faţa politicului trebuie recompensată cu vârf şi îndesat. Cu ce bani? Din taxe şi impozite!
Acum ceva timp am mai abordat acest subiect într-un articol când mă întrebam dacă sectorul privat este eroul crizei sau fraierul de serviciu. Răspunsul este de la sine înţeles. Sectorul privat s-a transformat în ”bufet suedez” de unde administraţia publică se îndestulează fără nicio restricţie. Şi, pe lângă toate acestea, mai trebuie să suporte şi balastul controalelor diletante ale statului.
Toate aceste amânări se petrec pe cheltuiala ”perifericului” sector privat, obligat prin ”trenuleţ” să suporte ”curbe de sacrificiu” aducătoare de bani la buget. Lipsa restructurării sectorului de stat înseamnă cheltuieli mai mari care vor fi suportate de sectorul privat prin spolierea acestuia prin taxe majorate şi impozite. Aceste cheltuieli atârnă ca o ghiulea legată de piciorul mediului privat.
Dar cine garantează că la jumătatea anului 2024 nu vom avea o nouă amânare? Este arhicunoscut faptul că în anii electorali se iau cele mai proaste decizii economice justificate de necesitatea obţinerii voturilor.
Restructurarea sectorului bugetar, plin de instituţii bine îmbetonate cu multe niveluri ierarhice, promisă de guvernanţi până la sfârşitul anului 2023 a fost amânată pâna la jumătatea anului 2024, dovedind, din nou, că avem de-a face cu o entitate inxepugnabilă. Toate acestea se întâmplă pentru a evita bulversarea sistemului clientelar, aflat într-o stare avansată de imobilism metastazat şi, implicit, păstrarea în bună stare a bazinului electoral.
Stupiditatea amânării restructurarilor aparatului de stat nu este un element de noutate pentru politica dâmboviţeană, şaga restructurărilor constituie o normalitate pentru perioada postdecembristă.
Relaţia donquijotească dintre aparatul de stat şi sectorul privat continuă în aceleaşi coordonate: asemeni lui Don Quijote sectorul privat este perdantul de serviciu, dar nici nu a făcut nimic ca să iasă din acestă stare. S-a complăcut în această ipostază de fraier, de pândit, acceptând să plătească toate extravaganţele sectorului de stat. S-a blindat într-un sceptimism total şi a privit cu stoicism tot ceea ce i se întâmplă.
Prin recentele măsuri cuprinse în Ordonanţa ”trenuleţ” guvernul a trimis câteva ”gloanţe fiscale”, generatoare de anxietate, către prearăbdătorul mediu de afaceri: impozitarea veniturilor microîntreprinderilor, cheltuieli cu deductibilitae limitată la calculul rezultatului fiscal, CAS si CASS în construcţii, agricultura, impozitarea veniturilor întreprinderilor mijlocii şi mari. Am folosit sintagma ”gloanţe fiscale” inspirat fiind de expresia ”sectorul privat- ţintă vie” apărută în articolul ”Dar când nu va mai fi prostul de serviciu?”, scris de Ioana Ene Dogioiu.Mediul privat priveşte înfrânt şi cu perplexitate ceea ce i se întâmplă. Statul trebuie să fie prietenul mediului de afaceri, şi nu distrugătorul acestuia.
Despre nesupunerea corporativă, ca formă de răzvrătire împotriva sistemului, nici vorbă! Mişcarea patronală este excesiv de fragmentată, astfel încât greu se poate lua o decizie. Apelul făcut de Dan Sucu la ZF 25, pentru unirea mediului de afaceri sub egida ”Concordia” poate va avea un ecou şi va da o ripostă pe măsură.
Articol publicat inițial pe zf.ro
