În perioada 5 – 6 ianuarie, peste 300 de polițiști au desfășurat activități, în cadrul acțiunii „Blocada”, pe raza județului Constanța. Polițiștii au acționat în sistem integrat, împreună cu jandarmii, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea consumului și traficului de droguri sau alte substanțe interzise.
La acțiune au participat polițiști din structurile de ordine publică și rutiere, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 201 sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, dar și pentru alte abateri.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 150.000 de lei. De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 13 permise de conducere, au fost retrase 9 de certificate de înmatriculare și au fost constatate în flagrant delict 3 infracțiuni.
Totodată, acțiunea a avut și o componentă preventivă. Astfel, polițiștii le-au adus la cunoștință conducătorilor auto prevederile Legii 213/2023, potrivit cărora nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul persoanelor care nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule sau sunt sub influența alcoolului ori a drogurilor și provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane.