Ultimele stiri

Ministrul Apărării: Nu va fi război în România pentru că “avem garanții de securitate”

Sursă foto: Facebook/Angel Tîlvăr

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat că, după „un an complicat” din punctul de vedere al securităţii, anul care a început va aduce noi „provocări”.

Întrebat dacă va fi război şi în România, ministrul Apărării a răspuns negativ, explicând că „avem garanţii de securitate pe care România nu le-a mai avut până acum”, informează news.ro.

A fost un an complicat din punct de vedere securitar, pe care îmi place să cred că România l-a trecut cu bine. Într-adevăr, vor fi provocări (…) sunt lucruri care ţin de efectele invaziei neprovocate şi profund ilegale pe care Rusia a făcut-o împotriva unui stat suveran, împotriva Ucrainei, iar România, ca parte a celei mai puternice alianţe politico-militare, şi-a adus contribuţia la menţinerea unui climat de stabilitate şi de pace şi în zonă, dar şi în ţara noastră”, a declarat Angel Tîlvăr, într-un interviu acordat Antena 3 şi difuzat marţi seară.

Întrebat dacă va fi război şi în România, ministrul Apărării a răspuns negativ.

Nu. Nu, pentru că avem garanţii de securitate pe care România nu le-a mai avut până acum. Pe de altă parte, cred că facem ceea ce trebuie şi din punct de vedere politic, şi din punct de vedere militar pentru ca acest lucru să nu se întâmple. Şi nu întâmplător am spus şi din punct de vedere politic, pentru că România, iată, având aceste atribute importante şi anume stabilitate şi predictibilitate politică, a generat şi în rândul aliaţilor noştri un nivel de încredere care să ne permită, pe de o parte, să ne aducem contribuţia la apărarea colectivă, pe de altă parte să avem parte de sprijin şi atenţie în ceea ce priveşte siguranţa cetăţenilor şi securitatea României”, a spus ministrul Apărării.

Alte articole

14 nov. 2023 11.25 am

Preşedintele României, Klaus Werner Iohannis, a ajuns luni seară în Kenya, pentru o vizită oficialăt de trei zile. Sosirea preşedintelui face parte din turneul său în patru ţări africane. Liderul…

22 mai 2024 2.02 pm

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a subliniat miercuri, în cadrul deschiderii Expoziției Internaționale Black Sea Defense and Aerospace (BSDA) 2024, că există prognoze…

16 sept. 2024 2.02 pm

În cursul zilei de astăzi, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident rutier, în apropiere de localitatea Malcoci,…

08 ian. 2024 1.28 pm

Ministerul Sănătăţii face recomandări pentru prevenirea/limitarea îmbolnăvirilor prin gripă şi alte viroze respiratorii, odată cu reluarea cursurilor şcolare. Oficialii recomandă părinţilor…

08 mart. 2023 1.48 pm

Eficienţa energetică acoperă un ansamblu vast de măsuri, dar un prim pas, simplu de aplicat și cu efect imediat în consum, este să evităm risipa de energie. Adică să fim atenți la acele activități…

04 sept. 2024 2.41 pm

CFR Călători precizează că elevii beneficiază de gratuitate pe baza vizei pentru anul şcolar trecut până la 30 septembrie, inclusiv. Din 1 octombrie, facilităţile la călătoria cu trenul se…