Inspirația pentru aceste rânduri mi-a fost dată de o calătorie cu trenul, de asta-vară, la Cluj. Ajuns în gară am vrut să apelez la serviciile unui taxi pentru a merge la o pensiune. Am abordat întreaga coloană de taxiuri (8-10 taxiuri), dar nimeni nu a vrut să mă ducă la destinația dorită de mine. Dialogul suna astfel: „Unde mergeți?” După ce aflau destinația, taximetriști clujeni începeau cu eschivele: „Nu pot, aștept pe cineva!” sau „Eu plec acasă, nu mai fac nicio cursă!” sau „Mai întreabă și pe la ceilalți colegi de-ai mei, poate găsești pe cineva care vrea să te ducă!” sau „E prea aproape și eu stau de atâta timp aici pentru ceva mai bun!”. La un moment dat, interpelând un grup de taximetriști care stăteau la o mică șuetă, unul dintre ei mi-a spus: „Du-te la la mașina aia, că sigur te duce!”, spre hazul tuturor. Până la urmă am apelat la o cursă de ride-sharing și mi-am rezolvat problema.
Un dialog asemănător am avut cu taximetriștii de lângă gara Constanța, la înapoiere. „Stau aici pentru o cursă de Costinești sau Năvodari, nu să te duc pe matale până în Tomis Nord!”, „E prea aproape, mai caută!”, „Aștept, poate prind o cursă spre sudul litoralului!”. Mi-am rezolvat problema, în cele din urmă, cu ajutorul transportului în comun.
Scopul acestor rânduri este de a evidenția faptul că nu este nicio diferență între atitudinea taximetriștilor delimitați de frontiera estică a civilizației occidentale, așa cum o definește Samuel P. Huntington în lucrarea „Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”, apărută în limba română la Editura Antet.
Poate nu aș fi scris aceste cuvinte dacă în Cluj nu aș fi primit un astfel de „tratament”, dar dezamăgirea de care am avut parte a fost prea mare. Sper, totuși, să fie un caz izolat.
Privesc harta cu frontiera estică a civilizației occidentale așa cum o descrie Huntington: „Începând din Nord, linia se întinde de-a lungul a ceea ce sunt acum frontierele Finlandei, Rusiei și ale statelor baltice (Estonia, Letonia și Lituania), prin vastul Belarus, prin Ucraina, separând greco-catolicii de ortodocși prin România, separând Transilvania, cu populația ei maghiară catolică, de restul țării și prin fosta Iugoslavie, de-a lungul frontierei ce separă Croația și Slovenia de celelalte republici”.(p.144). Orașul Cluj este situat la vest de „frontiera lui Huntington”, în „zona civilizată”, iar orașul Constanța este situat la est de acea frontieră, în „zona necivilizată”.
În virtutea acestei delimitări geografice, mă așteptam ca și „pe teren” să constat această „delimitare civilizațională”, chiar o „ciocnire” atitudinală. Dar n-a fost așa…
Teoria lui Huntington nu a avut aplicabilitate în această realitate.
Articol publicat inițial pe republica.ro
