Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța- Secțile 2 și 5 Poliție au identificat joi, 21 decembrie, doi bărbați, de 21, respectiv 26 de ani, care ar fi deținut substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive.
Astfel, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța-Secția 5 Poliție, acționând în baza Planului Blocada, ar fi depistat un bărbat, cu un comportament nefiresc, pasager într-un autoturism, căruia i-ar fi efectuat semnal regulamentar de oprire.
În urma efectuării controlului corporal, asupra acestuia ar fi fost descoperită o țigaretă confecționată artizanal, conținând o substanță susceptibilă a avea efecte psihoactive.
Ulterior, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța- Secția 2 Poliție au identificat pe strada Adamclisi un bărbat care ar fi avut un comportament nefiresc.
În urma efectuării controlului corporal, asupra bărbatului, au fost depistate două ambalaje ce contineau substante susceptibile a avea efecte psihoactive.
În ambele cazuri, au fost sesizați polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.