Ultimele stiri

Incendiu la o clinică de recuperare medicală din Mamaia. O femeie a suferit un atac de panică

Sursă foto: ISU Dobrogea

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost solicitaţi să intervină, în această după amiază, pentru a stinge un incendiu izbucnit la clinica de recuperare medicală Visa Med, aflată la intrare în stațiunea Mamaia, 

La faţa locului, au intervenit Detașamentul Fripis cu o autospecială de descarcerare, 2 ASAS, 1 ASII, SMURD B2, și Detașamentul Palas cu un SMURD B2 și o ambulanta SAJ.

Potrivit primelor informaţii, incendiul a izbucnit la saună. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. O femeie de 49 de ani care se afla în interior s-a autoevacuat. Aceasta a suferit un atac de panică și a fost asistată medical, dar a refuzat transportul la spital.

În jurul orei 16:18, incendiul a fost lichidat de către pompieri. Se execută răcirea și ventilarea spațiilor.