Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 5 Poliție, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut marți, 5 decembrie, pentru 24 de ore, un bărbat, de 26 de ani.
Astfel, la data de 5 decembrie, în jurul orei 20.40, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe strada Cumpenei. Conducătorul auto nu a oprit la semnal, continuându-și deplasarea.
Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. Șoferul a abandonat autoturismul pe strada Egretei, părăsind locul faptei, dar a fost depistat, la scurt timp, în cartierul C.E.T.
Din verificările efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma controlului vehiculului, în interiorul acestuia au fost descoperite un pliculeț și o țigaretă confecționată artizanal, ambele conținând o substanță susceptibilă a avea efecte psihoactive.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fiind condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, 6 decembrie, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.
Pliculețul și țigareta confecționată artizanal, conținând substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, au fost înaintate Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, în vederea continuării cercetărilor, potrivit competenței.