Ultimele stiri

Şedinţă PNL – Liberalii vor susţine noi majorări ale salariilor profesorilor

Sursa foto: Facebook/ Nicolae Ciucă

Liderii PNL au avut, marţi seară, o întâlnire în care au discutat şi despre majorarea salariilor profesorilor, potrivit unor surse liberale citate de adevarul.ro. La întâlnire au participat preşedintele Nicolae Ciucă, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, ministrul Educaţiei, Ligia Deca şi grupul fiscal al partidului.

În urma discuţiei, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, ministrul educaţiei şi ministrul de Finanţe au decis să susţină pentru anul 2024 o creştere de 20% a salariilor profesorilor, care se adaugă la majorarea de 30 la sută, îndeplinită la finalul mandatului de premier al lui Nicolae Ciucă. Din calculele realizate de liberali, majorarea bugetului Educaţiei va fi una record per ansamblu, de 57%, iar banii vor merge în cea mai mare parte pentru investiţii în creşterea calităţii Educaţiei, salarizare, burse şi masă sănătoasă pentru copiii în nevoie.

Liberalii au decis și mărirea bugetului pentru zona de dezoltare cu circa 60%, dar și fonduri importante pentru Mediu și Transporturi.

Alte articole

12 apr. 2022 3.09 pm

  Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a transmis că a așteptat 45 de minute la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Deva, în timpul unei vizite efectuate sâmbătă…

16 apr. 2021 10.55 pm

  Vlad Voiculescu a vorbit vineri seară, la Digi 24, despre un fucționar public din Ministerul Sănătății, care trasnmitea date, informații din minister către Liviu Dragnea. Acesta se află…

14 dec. 2021 2.43 pm

  Fostul lider al PNL, Ludovic Orban, a anunțat, marți, înființarea unui nou partid de centru-dreapta, numit Forța Dreptei. Acesta este un nume provizoriu, ales până la organizarea congresului,…

07 apr. 2022 4.04 pm

  UPDATE: Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria. Aceasta se afla la granița cu Grecia, în Kulata. Elena Udrea se afla cu un bărbat în mașină în momentul reținerii sale în Bulgaria, au…

01 sept. 2021 4.35 pm

  Ministrul Justiției, Stelian Ion, a spus miercuri, că ministerul nu a primit până în acest moment, în original, proiectul privind programul „Anghel Saligny” (PNDL 3) și nici nu se află…

18 ian. 2023 12.39 pm

Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila a decis organizarea unei sesiuni extraordinare a concursului de rezidențiat în data de 14 mai 2023, pentru cele 628 de locuri și posturi rămase…