Primarul constanţei, Vergil Chiţac, a anunţat, în această seară, pe pagina sa de Facebook, că, în curând, constănțenii vor putea circula cu încă 21 de autobuze electrice noi!
Cu toții știm că, deși transportul în comun este mai ieftin și mai la îndemână, condițiile din aceste mijloace ne fac deseori să ignorăm această opțiune când trebuie să ajungem undeva.
Tocmai de aceea fructificăm toate oportunitățile de a finanța din surse nerambursabile îmbunătățirea transportului public.
Cele 21 de autobuze electrice noi, cu o lungime de 10 metri, corespund nevoilor civilizate de călătorie solicitate de cetățeni, întrucât vor dispune de spațiu generos, confort, aer condiționat și facilități de plată cu cardul. Acestea urmează să intre pe circuitul liniilor de călătorie 3, 42, 5B, după perioada verificării tehnice de aproximativ 3 luni. Vom dispune, bineînțeles, și de stații de încărcare lentă și rapidă suplimentare.
Și mai important, însă, este că utilizarea mijloacelor de transport în comun este mai mult decât o alegere, este o necesitate, mai ales când vine vorba de vehiculele electrice. Acestea contribuie la creșterea calității aerului, prin reducerea emisiilor de carbon. De asemenea, dacă am opta mai des pentru deplasarea prin intermediul mijloacelor de transport în comun, am contribui și la decongestionarea traficului.
În viitorul apropiat vom beneficia de încă 22 de autobuze electrice finanțate prin PNRR, Componenta 10 – Fondul local, care vor fi folosite pentru transportul intercomunitar între Constanța, Valu lui Traian, Cumpăna, Ovidiu și Năvodari, obiectiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Constanța, organizație pe care am înființat-o împreună cu respectivele UAT-uri”, a scris, pe Facebook, Vergil Chiţac.