Ultimele stiri

Săptămâna profesiilor juridice la Universitatea Ovidius din Constanța

Sursă foto: europe-studies.com

Facultatea de Drept și Științe Administrative (FDSA) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează, în perioada 4-8 decembrie 2023, Săptămâna profesiilor juridice, ediția a II-a.

Organizat sub forma unor întâlniri cu reprezentanții magistraturii și profesiilor juridice liberale dobrogene, evenimentul își propune familiarizarea studenților FDSA cu statutul profesional, condițiile de acces, satisfacțiile, dar și provocările pe care le presupune o carieră în acest domeniu.

Potrivit organizatorilor, la ceremonia de deschidere, ce va avea loc luni, 4 decembrie 2023, de la ora 13.00, în Sala Senatului din Campusul universitar – Corp A (Aleea Universității, nr.1), vor participa: decanul FDSA – prof. univ. dr. Adrian Stoica-Constantin, președintele Curții de Apel Constanța – Alina Gabriela Jurubiță, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța – Gigi Valentin Ștefan, decanul Baroului Constanța – Cătălin Gabriel Filișan, decanul Colegiului Consilierilor Juridici Constanța – Dana Lavinia Vladu Dinu, președintele Camerei Notarilor Publici Constanța – Radu Puia, președintele Camerei Executorilor Judecătorești Constanța – Bogdan Ionică, președintele Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, Constanța – Cristina Stroie, alături de directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța – Grecu Dorin Sasu.

Pe parcursul evoluției sale, studentul unei facultăți de drept ia contact mai ales cu profesorii cu care se află în raport academic și cu doctrina cursurilor din planurile de învățământ. În schimb, întâlnirea cu cât mai mulți profesioniști ai dreptului îi poate lărgi nu doar viziunea despre drept, ci și despre profesia pe care urmează să și-o aleagă. Săptămâna profesiilor juridice vine în întâmpinarea acestei nevoi și iată că, ajunsă la a doua ediție, se bucură de o participare numeroasă atât din partea studenților, cât și a practicienilor”, precizează prof. univ. dr. Adrian Stoica-Constantin, decanul FDSA.

La această ediție a Săptămânii profesiilor juridice vor participa judecători, procurori, avocați, consilieri juridici, notari publici, executori judecătorești, practicieni în insolvență, precum și registratori de carte funciară.

Alte articole

12 sept. 2022 8.22 pm

  În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea” au fost solicitați să intervină luni, 12…

29 feb. 2024 10.49 am

Traseul autobuzului 47M a fost deviat la intrarea în stațiunea Mamaia dinspre Bd.Aurel Vlaicu din Constanța. Astfel autobuzele vor vira dreapta pe bd. Mamaia și vor întoarce spre Cap Linie Mamaia…

05 ian. 2022 2.06 pm

  Asociația Elevilor din Constanța a transmis, miercuri, un comunicat, prin care anunță că aceștia vor ataca în instanță ordinul prin care se modifică pragul mediei pentru acordarea burselor…

13 nov. 2023 9.08 am

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au fost solicitaţi să intervină, în această dimineaţă, la un accident rutier produs în localitatea Techirghiol în care…

14 iun. 2022 3.01 pm

  Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, o avertizare cod portocaliu de averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină, pentru localitățile Năvodari…

09 mai 2024 2.30 pm

Primăria municipiului Constanța a transmis joi, 9 mai, prin intermediul unui comunicat de presă, că lucrările la Liceul Teoretic Traian sunt în curs de finalizare, având un progres de aproximativ…