Ultimele stiri

Percheziții în Constanța, într-un dosar de furt. Doi bărbați au sustras scule în valoare de 2.000 de lei din curtea unei case

Sursă foto: IPJ Constanța

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat sâmbătă, 2 decembrie, o percheziție domiliară la locuința a doi bărbați, de 20 de ani, respectiv 33 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Astfel, la data de 28 noiembrie, în jurul orei 21.00, cei doi ar fi pătruns în curtea unui imobil de pe strada Islaz și ar fi sustras mai mule scule electrice, în valoare de 2.000 de lei.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate bunurile sustrase, urmând a fi restituie persoanei vătămate, dar și alte obiecte cu valoare probatorie.

În cauză se continuă cercetările, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Alte articole

13 mai 2023 3.15 pm

La data de 12 mai a.c., în jurul orei 12.28, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Eforie au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Spiru Haret din stațiunea Eforie Nord, s-a produs…

26 sept. 2024 10.44 am

Primăria municipiului Constanța a transmis joi, 26 septembrie, că lucrările de reabilitare a carosabilului în cartierul Palas continuă. Astfel, pe tronsonul cuprins între strada Bradului și bulevardul…

18 aug. 2023 1.35 pm

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a făcut câteva declarații publice în cadrul unei dezbateri organizată de „Alianţa pentru Turism”, cu privire la problema locurilor de parcare din Constanța.…

08 mai 2024 2.48 pm

Comisia de disciplină a Penitenciarului Poarta Albă a decis să îi interzică lui Vlad Pascu vizitele pentru o perioadă de trei luni, în urma interviului telefonic acordat lui Marian Ceaușescu.…

24 oct. 2023 9.13 pm

Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, Constanța (A.R.S.V.O.M) a fost solicitată de către Centrul Maritim de Coordonare (M.R.C.C.), astăzi, 24.10.2023, să intervină pentru o operațiune…

27 mart. 2024 8.26 pm

Organizația PSD Valu lui Traian a decis să se alăture Partidului Național Liberal. Potrivit unui comunicat al PNL Valu lui Traian, atât tinerii înscriși în PSD, cât și seniorii social-democrați…